Dorin Rotariu, lăudat și când nu joacă


Fostul mijlocaș al lui Dinamo, Dorin Rotariu, este lăudat de presa internațională chiar dacă în acest început de sezon a fost lăsat în afara lotului de către belgienii de la Club Brugge. Se pare că problema ar fi intervenit atunci când el s-a întors din vacanță pentru că aparatele la care a fost conectat când a mers la vizita medicală ar fi arătat că nu a respectat programul de pregătire pe care îl avea în zilele libere

„Capabil să joace pe banda dreaptă, stângă sau chiar în spatele atacantului,  Dorin Rotariu este în acest moment unul dintre cei mai talentaţi jucători ai României, alături de Hagi de la Fiorentina. Cu trei ani mai mare decât compatriotul său, jucătorul lui Club Brugge a demonstrat că merită cu siguranţă sumă plătită de belgieni pentru a-l transfera de la Dinamo. ‘Aripă’, de preferat pe banda dreaptă, foarte rapid şi tehnic, este capabil să pună în dificultate orice adversar graţie calităţilor sale evidente”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com.

Club Bruuge a plătit 2,2 milioane de euro lui Dinamo pentru Rotariu. El a evoluat 12 meciuri pentru belfieni și a marcat un gol într-o victorie cu Zulte Waregem

În perioada de transferuri din iarnă, Club Brugge l-a achiziţionat pe Rotariu de la Dinamo şi i-a oferit un cotnract pe trei ani şi jumătate. A jucat în 12 meciuri pentru belgieni şi a marcat un gol într-o victorie cu Zulte Waregem.

-->
Previous Mutu: ”Mi-e și teamă să mă duc la Cluj”
Next Mutu se duce la Minister: "Mă simt ca în lumea a treia"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *