Dinamo a învins aseară pe danezii de la GOG Gudme, 35-28, iar handbaliștii și-au ales eroul întâlnirii după ce echipa din Ștefan cel Mare a ajuns pe primul loc în grupa de Liga Campionilor. Următorul meci în grupă pentru Dinamo va fi cu Chekhovskiye Medvedi pe 12 octombrie.
”Cu suporterii pe care-i avem alături de noi este destul de greu să câștigi în fața noastră. Toată lumea și-a făcut treaba, atacul, apărarea. Saeid, într-adevăr, s-a remarcat pentru că a avut foarte multe intervenții, dar deja ne-am obișnuit. Când Saeid are o zi proastă, cred că o să avem de tras ca să câștigăm un meci”, a declarat Dan Savenco.
Și antrenorul lui Dinamo și-a lăudat jucătorii, dar și suporterii:
”Un meci foarte, foarte greu. Am studiat destul de bine jocul celor de la Gudme, ştiam că dacă reuşim să anihilăm contraatacul, faza a doua şi repunerea rapidă de la centru şi reuşim să stăm faţă în faţă cu ei va fi greu să ne bată într-o sală aşa minunată, cu suporteri fantastici.”
Citește și:
No Comment