Dinamoviștii își iau măsuri de precauție cu Viitorul. Ce vor face trei jucători


Dinamoviștii nu-și permit să mai piardă niciun jucător în campionat, unde urmează încă două meciuri de foc pentru intrarea în play-off. Dacă bat în această seară pe Viitorul Constanța, pentru ”câini” urmează o nouă serie foarte grea cu Universitatea Craiova, cel mai probabil la Severin, și cu CFR Cluj, acasă.

Iar în acest moment în lot sunt trei fotbaliști pasibili de suspendare. Este vorba despre Dan Nistor, Mihai Popescu și Denis Ciobotariu. Cei trei au deja trei cartonașe galbene și dacă vor primi al patrulea cartonaș vor fi suspendați în campionat cu U Craiova.

În schimb, dacă iau roșu cu Viitorul, vor fi suspendați doar în Cupa României, miercuri, de la ora 19:30, la Suceava. Așa că cei trei cel mai probabil ar prefera să nu joace în Moldova, decât să nu participe la întâlnirea extrem de importantă cu oltenii pentru play-off.

Cu toate acestea, poate fi o mișcare extrem de riscantă. Dan Nistor a câștigat aproape de unul singur meciul cu UTA Arad, așa că lipsa lui cu Foresta s-ar simți, Cupa fiind un obiectiv extrem de important și de accesibil pentru ”câini”. Unde s-ar putea întâmpla un nou dezastru ca cel de anul trecut de la Miercurea Ciuc, când o formație de Liga a III-a a eliminat-o pe Dinamo în aceeași fază a competiției cu Mircea Rednic pe bancă.

-->
Previous Neagoe, un meci dezastruos. Pe cine a dat vina
Next Echipele probabile și cotele pentru meciul cu Viitorul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *