Dinamoviștii, atacați din interiorul clubului


Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a exprimat opinia sa despre prestația sub așteptări a echipei în meciul în deplasare cu Hermannstadt, scor 0-3.

Andrei Nicolescu a fost ferm în criticile sale la adresa elevilor lui Zeljko Kopic. Reprezentantul echipei bucureștene a solicitat o schimbare de atitudine până la următorul meci, cu Petrolul.

„Dacă jucăm cum am jucat ieri, nici nu știu dacă suntem echipă de Liga 2. Sincer! Am avut impresia că sunt echipe din ligi diferite. Asta vă spun și eu, niciunul dintre jucători nu a fost capabil să dea semnalul.

Lecția pe care le-au dat suporterii… Mă miram! Știu că dacă primești un astfel de imbold, fotbalistic vorbind ești capabil să bagi capul în gheata adversarilor. Am văzut neputință fizică.

Din punctul de vedere al susținerii am jucat acasă. Din punctul de vedere al exprimării am jucat la 2.000 de km distanță de casă.

Am fost de nerecunoscut, acesta este adevărul. La fiecare două minute eram în pericol. Totul a plecat de la capacitatea fizică de a câștiga duelurile, iar noi nu am avut nicio capacitate fizică de a câștiga duelurile. Nu știu dacă viroza ne-a afectat echipa. Nu am avut capacitatea de a câștiga un duel fizic și de aici pleacă cu totul și cu totul toate celelalte. Ideea este că nu am văzut la nimeni din echipă această capacitate, ceea ce înseamnă cu toți au fost la același nivel fizic.

Poate a fost o chestiune generată de viroza de la sfârșitul săptămânii trecute. Am avut discuții premergătoare cu Kopic, dar nu am reușit să ajung la Sibiu cu echipa. A fost doar Eugen și nu i-am simțit.”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.

Citește și:

Simona Halep, azi, în circuit: detaliile meciului marii reveniri

Previous Ce nu s-a văzut la TV după finalul meciului
Next Investitori portughezi interesați de Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *