Dinamo vrea un fost jucător de la CSU Craiova


Ivan Martic (31 de ani), fostul fundaș dreapta de la CS Universitatea Craiova, a fost ofertat de Dinamo.

Ivan Martic, aflat în ultimele zile ale contractului cu Sion, a primit o propunere concretă din partea lui Dinamo. Fundașul trebuie să ofere în scurt timp un răspuns.

Fostul apărător al lui CSU Craiova are pretenții ridicate din punct de vedere al salariului. A cerut 10.000 de euro/lunar, sumă pe care Dinamo nu o poate satisface. Din informațiile GSP.ro, cele două părți poartă în continuare negocieri și încearcă să ajungă la un numitor comun. Mutarea ar putea fi rezolvată chiar în acestă seară.

„Antrenorul de la Dinamo mă dorește foarte mult. Dar, având în vedere situația, plus relația mea cu Universitatea Craiova, nu știu ce va fi. Vom vedea ce va fi zilele viitoare. A fost un an 2021 greu și sper să încep bine acum. Aștept și discut cu noi cluburi”, a transmis Martic, pentru GSP.ro.

Martic se va despărți în această săptămână de elvețienii de la Sion. El a pierdut echipa, întrucât a fost nevoit să satisfacă vreme de 3 luni un stagiu militar: „În Elveția este obligatoriu. Acum, am terminat, slavă Domnului!”.

Citește și:

În Capitală este ca în ”Regatul de Gheață”, dar Nicușor Dan vrea Campionat Mondial de Baschet

-->
Previous Se pregătesc 3 plecări de la Dinamo
Next Despărțirea de Dinamo este iminentă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *