Dinamo se confruntă cu o problemă urgentă, și anume rezolvarea interdicției la transferuri, altfel există riscul ca echipa să participe în SuperLiga cu lotul din anul trecut. Reprezentanții echipei au discutat despre această situație și își exprimă preocuparea.
Acționarii clubului Dinamo își propun să obțină ridicarea interdicției la transferuri și anunță că intenționează să se adreseze FIFA. Această demers vine în contextul în care sumele pentru care sunt blocate transferurile au fost generate înainte ca clubul să intre în stare de insolvență.
„Cred că cel mai firesc e să aplicăm procedura pentru revocarea interdicției în fața FIFA. E procedura cea mai corectă. Aceste sume datorate provin dinaintea intrării în insolvență, deci ele ar fi trebuit să fie la masa credală.
Am ajuns în situația atipică în care anumite sume să fie impuse spre plată clubului și să primească interdicție la transferuri, deși clubul nu putea primi o sancțiune suplimentară. Acele sume nu au fost la masa credală”, a spus Andrei Nicolescu, preşedintele lui Dinamo.
Antrenorul echipei „câinilor”, Ovidiu Burcă, a menționat că acționarii i-au oferit liniștea de care avea nevoie în cadrul clubului și are încredere că Red&White, în calitate de acționari, vor depune toate eforturile pentru a ridica interdicția la transferuri.
„Avem un timeline stabilit cu privire la interdicția la transferuri, dincolo de ce îmi doresc eu, dar nu pot să nu țin cont de felul în care acești oameni au venit la club, în ce situație disperată era clubul. Mie acești oameni mi-au livrat toată liniștea de care am avut nevoie.
Aș fi absurd să le cer ceva. Sigur, mi-aș dori să pot face transferuri, dar trebuie să înțeleg clubul. Cel mai important lucru de însănătoșirea clubului. Răbdarea e ceva foarte limitat la club, sigur, dar sper că vom avea timp să ne conturăm un lot cu care să facem ceva bun în Liga 1”, a spus Burcă.
Citește și:
No Comment