Dinamo se va despărți de Maxime Sivis


Dinamo se va despărți de fundașul dreapta Maxime Sivis, în vârstă de 27 de ani, potrivit informațiilor obținute de Gazeta Sporturilor.

Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului, a declarat că la finalul sezonului va avea loc un mercato intens. „Ne dorim 10-12 jucători”, a precizat oficialul dinamovist. Planurile din vară includ însă și plecări, iar printre jucătorii vizați se află și francezul Sivis.

Venit vara trecută la Dinamo, după ce anterior evoluase la Guingamp, Sivis nu l-a convins pe Kopic.

Maxime a avut evoluții oscilante și, chiar dacă a bifat cumulat 30 de meciuri în campionat și în Cupa României pentru roș-albi, el nu a fost integralist decât de 3 ori în 2025. E atipic ca un fundaș dreapta fie atât de des schimbat, decizii care trădează lipsa de încredere a lui Kopic în fotbalistul născut la Cholet.

Maxime Sivis mai are un an de contract cu Dinamo, la care se adaugă o opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Totuși, potrivit surselor Gazetei, conducerea clubului a decis deja să încheie colaborarea cu fundașul francez la finalul actualei stagiuni.

Sivis a fost ținta mai multor atacuri în ultimele luni.

„Nu înțeleg de ce mai joacă Sivis. Nimeni nu înțelege, de fapt. Este primul jucător schimbat tot timpul. Și joacă titular. Gabriel Moura era Pele pe lângă Sivis”, a declarat Florin Prunea.

„La nivelul ăsta nu poți să faci asemenea greșeli, să aluneci în careu (n.r. – se referă la o eroare comisă de Sivis în derby-ul cu FCSB, 1-2), să permiți adversarului să facă tot ce dorește”, l-a taxat și Ionel Ganea.

Citește și:

Sfaturi practice pentru Postul Paștelui

Previous Adversarii impresionați de Dinamo
Next Ce se mai întâmplă cu Eugen Voicu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *