Dinamo se SALVEAZĂ. Bonusuri de milioane de euro pentru jucători


Dinamo se va salva până la urmă de la faliment. Suporterii s-au mobilizat exemplar și au reușit să-i convingă pe jucătorii importanți să rămână la Dinamo pentru că nu vor rămâne neplătiți!

Prosport.ro a prezentat un plan extraordinar de bun al fanilor.

”Reprezentanții fanilor le-au propus lui Anton și restul colegilor săi, acte adiționale prin care aceștia să primească bonusuri financiare în funcție de performanța echipei, iar banii vor fi adunați ca și până acum din cotizațiile DDB. Dacă Dinamo se califică în primele șase, fotbaliștii și staff-ul tehnic pot primi de la Peluza Cătălin Hîldan sute de mii de euro! Dacă performanțele continuă și în play-off, dar și în cupele europene, atunci oamenii din proiectul ”DDB” sunt dispuși să ofere milioane de euro jucătorilor. Chiar astăzi ultrașii au mai virat în conturile clubului un milion de lei pentru plata salariilor!

ProSport a vorbit cu jucătorii lui Dinamo și a aflat în detaliu toate sumele pe care PCH le va oferi prin programul socios ”DDB” jucătorilor și staff-ului tehnic. Jucătorii au rămas impresionați de metoda de premiere gândită de fani și chiar au lăudat-o: ”Am rămas foarte plăcut impresionați de gestul suporterilor! Ei ne-au ajutat și până acum, dar vad că lucrurile sunt din ce în ce mai serioase. Am semnat acte adiționale, iar colegul nostru Aleix Garcia, care a jucat la Manchester City ne-a spus că i se pare incredibil acest act adițional. Aleix zice că doar în Premier League a mai avut astfel de bonusuri foarte bine gândite”, a dezvăluit un jucător de la Dinamo pentru ProSport.

ProSport vă prezintă mai jos, în exclusivitate, bonusurile pe care Peluza Cătălin Hîldan le va plăti jucătorilor în perioada următoare dacă Dinamo continuă să aibă rezultate bune și ajunge în play-off.
I CALIFICAREA ÎN PLAY-OFF, SEZONUL COMPETIȚIONAL 2020/2021 – 250.000 DE EURO (BRUT), care vor fi împărțiți în felul următor:

1 100.000 de euro vor merge către toti jucatorii si antrenorul principal

2 150.000 de euro vor fi virați direct proporțional cu minutele jucate de fiecare fotbalist în sezonul regulat

II CLASAREA PE LOCUL 3 LA FINALUL SEZONULULUI 2020/2021 – 200.000 DE EURO (BRUT), ce vor fi împărțiți vor fi împărțiți în felul următor:

1 50.000 de euro pentru toți jucătorii și antrenorul principal

2 150.000 de euro pentru jucători direct proporțional cu minutele jucate în sezonul regulat

Bonusului de 200.000 de euro se adaugă la bonusul de calificare în play-off (250.000 de euro) și rezultă astfel o bonificație totală de 450.000 de euro.

III CLASAREA PE LOCUL 2 LA FINALUL SEZONULUI 2020/2021 – 150.000 DE EURO (BRUT), ce vor fi împărțiți în felul următor:

1 50.000 de euro pentru toți jucătorii și antrenorul principal

2 100.000 de euro pentru jucători direct proporțional cu minutele jucate în play-off.

Bonusului de 150.000 de euro se adaugă și cel de calificare în play-off (250.000 de euro) și cel de clasare pentru locul 3 (200.000 de euro). Rezulktă un bonus total de 600.000 de euro

Garcia a jucat la Manchester City, dar este impresionat de acțiunile fanilor dinamoviști
Garcia a jucat la Manchester City, dar este impresionat de acțiunile fanilor dinamoviști
IV CLASAREA PE LOCUL 1 LA FINALUL SEZONULUI 2020/2021 – 200.000 DE EURO (BRUT), ce vor fi împărțiți în felul următor:

1 50.000 de euro pentru toți jucătorii și antrenorul principal

2 150.000 de euro pentru jucători direct proporțional cu minutele jucate în play-off

Bonusului de 200.000 de euro se adaugă boonusul de play-off (250.000 de euro), bonusul pentru clasarea pe locul 3 (150.000 de euro) și bonusul pentru clasarea pe locul 2 (200.000 de euro). Rezultă un bonus total de 800.000 de euro.

V CÂȘTIGAREA CUPEI ROMÂNIEI – 375.000 DE EURO (BRUT), ce vor fi împărțiți în felul următor:

1 100.000 de euro pentru toți jucătorii și antrenorul principal

2 275.000 de euro pentru jucători direct proporțional cu minutele jucate în Cupa României

VI CALIFICAREA ÎN GRUPELE EUROPA LEAGUE – 1.000.000 DE EURO (BRUT), ce vor fi împărțiți în felul următor:

1 300.000 de euro pentru toți jucătorii și antrenorul principal

2 700.000 de euro pentru jucători direct proporțional cu minutele jucate în meciurile de calificare

VII CALIFICAREA ÎN GRUPELE CHAMPIONS LEAGUE – 3.000.000 DE EURO (BRUT), ce vor fi împărțiți în felul următor:

1 1.000.000 de euro pentru toți jucătorii și antrenorul principal

2 2.000.000 de euro pentru jucători direct proporțional cu minutele jucate în meciurile de calificare”

Citește și:

Părintele Pimen Vlad: ”Tu dintr-o țară creștină, mergeai de Crăciun să petreci fără Dumnezeu”

Previous Dorin Șerdean, reacție explozivă după meci: ”Asta este ideea”
Next Dinamo a găsit antrenor: "Am vorbit cu suporterii"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *