Conform Playsport, cinci creditori au contestat tabelul preliminar al creanțelor publicat, la începutul lunii septembrie, de administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA- RTZ & Partners SPRL.
Aceste contestații complică lucrurile pentru „câini”, din cauză că Dinamo trebuie să aibă „Planul de reorganizare” aprobat până la sfârșitul lunii noiembrie. Tribunalul București a fixat primul termen pentru soluționarea contestațiilor pentru 15 noiembrie.
În cazul în care Planul de reorganizare nu este aprobat până la data de 30 noiembrie, regulamentele FRF prevăd depunctarea cu până la 9 puncte a echipei conduse de Mircea Rednic.
Reprezentanții RTZ au transmis o solicitare către Tribunalul București prin care îi solicită o soluție urgentă în cazul acestor contestații și transmite că Dinamo riscă „depunctarea, retrogradarea și scăderea drastică a șanselor de reorganizare”.
La începutul lunii septembrie, RTZ & Parteners SPRL, administratorul judiciar al SC Dinamo 1948 SA, societate aflată în stare de insolvență, a publicat tabelul preliminar al creanțelor. Din totalul creanțelor, care se ridică la 40.288.220 lei (8,14 milioane euro), au fost acceptate 32.728. 594 lei (6,61 milioane euro) în cele patru categorii de creditori: bugetari, garantați, chirografari și salariați.
Imediat și, am putea spune, inevitabil, cinci societăți au contestat în fața judecătorului sindic tabelul preliminar. Este vorba de: World Soccer Events (organizatorul cantonamentului din iarna trecută pe care dinamoviștii l-au efectuat în Spania), Medicavol (pentru neachitarea unor teste Covid-19), Poli Timișoara (eterna cauză Dorin Rotariu) și Toyo Motor (un partener al clubului pentru servicii de mentenanță auto, service).
Toți contestatarii au primit termen, pe fond, la Tribunalul București, pentru 15.11.2021.
Aici intervine o mare problemă pentru dinamoviști, din cauza acestor contestații existând riscul ca echipa lui Mircea Rednic să fie afectată, iar societatea să sufere pierderi imense din punct de vedere sportiv. Mai precis, Dinamo riscă depunctarea!
Într-o cerere formulată de RTZ către instanța care urmează să judece cele cinci contestații de creanțe împotriva tabelului preliminar, Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, administratorul judiciar a solicitat președintelui completului de judecată, „ca în regim de urgență”, să dispună definitivarea „Tabelului Creditorilor” cu înscrierea provizorie a creanțelor ce fac obiectul unor contestații.
De ce solicită administratorul judiciar „urgență deosebită” în judecarea contestațiilor? Cităm din solicitarea de urgentare adrsată de RTZ către președintele de ședință.
„Debitoarea DINAMO 1948 SA este un club sportiv afiliat Federației Române de Fotbal, iar acest lucru presupune respectarea inclusiv, dar fără a ne limita la Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair-play financiar, ediția 2020- aplicabil pentru sezonul 2021 -2022, respectiv Regulamentului privind procedurile monitorizare financiară și de luare a deciziilor de sancționare a cluburilor licențiate de Liga 1- aplicabil pentru sezonul 2021-2022”.
„DINAMO 1948 SA trebuie să facă dovada, până la data de 30 Noiembrie 2021 că nu are datorii restante către alte cluburi de fotbal, ca urmare a activităților de transfer effectuate până la data de 30 iunie 2021, angajați, în baza obligațiilor contractuale și legale față de angajați apărute înainte de data de 30 iunie 2021, față de asigurări sociale/ autorități fiscale la 30 septembrie 2021, în baza obligațiilor contractuale și legale față de angajați apărute înainte de data de 30 iunie 2021.
Din păcate, comisiile din cadrul Federației Române de Fotbal nu acceptă ca, odată instituită procedura de insolvență, datoriile născute anterior deschiderii procedurii nu pot fi achitate decât prin intermediul Planului de reorganizare, ci acceptă doar 3 variante de lucru pentru categoriile de datorii amintite mai sus: dovada plății integrale, acord de eșalonare, plan de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic”.
Șansa dinamoviștilor, instanța să dea soluția încă de la primul termen!
Concret, conform solicitării RTZ, SC Dinamo 1948 SA trebuie să aibă planul de reorganizare confirmat până la sfârșitul lui noiembrie. Și cum există aceste cinci contestații, un singur aspect îi mai poate salva pe „câini” – soluția dată de judector chiar la primul termen fixat, la 15 noiembrie. În caz contrar, revenim în ghilimelele solicitării RTZ către președintele de ședință.
„În caz contrar, comisiile din cadrul FRF aplică sancțiunea deducerii a câte 3 puncte din clasamentul sezonului regulat pentru fiecare categorie de de datorii”.
„Astfel, dacă DINAMO 1948 nu va face dovada că are confirmat Planul de reorganizare de către judecătorul sindic până la 30 noiembrie 2021, va suporta o sancțiune de 9 puncte din clasamentul sezonului regulat. O astfel de măsură ar conduce la retrogradarea echipei de fotbal și scăderea drastică a șanselor de reorganizare, echipele din Liga a II-a neavând niciun fel de încasări din drepturi TV. Concluzionând, scopul acestei cereri este acela de a crea premisele legale pentru a concepe, propune, aproba și confirma Planul de reorganizre al DINAMO 1948 SA până la data de 30 Noiembrie 2021”, transmite reprezentantul RTZ către magistrați.
Citește și:
Klaus Iohannis despre alegeri anticipate: ”Sub masca cică grijii pentru români”
No Comment