Dinamo rămâne fără antrenor. Gheorghe Mihali şi-a anunţat plecarea de la echipă după discuţia pe care a avut-o cu Răzvan Zăvăleanu. Tehnicianul a explicat motivele pentru Fanatik.
La Dinamo lucrurile se înrăutăţesc de la o zi la alta. “Câinii” rămân fără antrenor după ce Gheorghe Mihali şi-a anunţat plecarea de la echipă. Tehnicianul a avut o discuţie lămuritoare cu Răzvan Zăvăleanu, aşa cum FANATIK a anunţat, şi a hotărât să plece.
Contactat de FANATIK, Gheorghe Mihali a spus că marţi, 28 iunie, va fi ultima zi a sa la Dinamo, motivând că noul preşedinte al clubului ar putea oricând să numească un nou antrenor la echipă:
“Este ultima mea zi la echipă. Voi pleca azi. Am avut o discuţie cu domnul Zăvăleanu. A fost foarte corect cu mine, dar mi-a spus că nu poate să îmi ofere nicio siguranţă, pentru că nu depinde de el.
Eu aş fi rămas dacă aveam vreo garanţie că pot să lucrez. Mi s-a oferit varianta de a mă întoarce la U-19, dar nu este cazul. Am discuţii cu o altă echipă şi veţi afla zilele următoare unde voi merge. Acum nu pot spune.
A fost o situaţie dificilă la echipă, dar v-am spus, aş fi rămas. Dar în incertitudinea asta nu pot. Oricând poate fi numit un nou preşedinte şi este normal ca el să vină cu antrenorul pe care îl doreşte.
Asta a fost, din păcate. Domnul Zăvăleanu mi-a spus că nu are ce să îmi ofere. El nu are nicio putere în alegerea noului preşedinte, asta ţine de domnul Şerdean. Şi cine va veni, poate va pune lucrurile la punct.
Nu are nimeni ce să îmi reproşeze. Am venit să ajut atunci când alţii fugeau de la acest club. Şi aş fi rămas dacă mi s-ar fi oferit garanţii. Aşa, pot să încep campionatul cu Dinamo şi să fiu înlocuit în etapa a doua”, a spus Mihali pentru FANATIK.
Citește și:
No Comment