Emilian Hulubei, președintele Sindicatului Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, a explicat că Dinamo se ține ferm pe poziții în privința litigiilor și a transmis, ironic, că cei din conducerea clubului din ”Ștefan cel Mare” au invocat la procese ”constituția”.
”Au invocat de toate, constituția, mai au puțin și-l invocă și pe Iisus, cum a făcut pământul. Eu sper să nu fie nicio problemă, să nu ajungem la TAS cum am tot ajuns.
În România, durează mult litigiile, hotărârile nu sunt cum ne-am dorit noi să fie și așa ajungem la TAS”, a declarat Emilian Hulubei, la emisiunea Liga Digisport.
Spețele în care sunt implicați Paul Anton și Alexandru Răuță au fost pe ”masa” Comisiei Naționale de Soluționare a Litigiilor la ședința din 21 iulie, când s-a dictat, însă, amânare cu o săptămână.
Citește și:

No Comment