Dinamo nu scapă de Vali Lazăr


Valentin Lazăr este o figură aparte în istoria lui Dinamo. La clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare a jucat cel mai mult în întreaga sa carieră, iar acum îi va întâlni pe „câinii roșii” din postura de adversar.

Ajuns la 33 de ani, mijlocașul născut la Ploiești se pregătește de finalul carierei. Tocmai a semnat cu CS Păulești, echipă din Liga 3. Repartizată în Seria a 5-a, formația prahoveană se află pe locul 7, la 5 puncte de calificarea în play-off, cu 3 etape înainte de finalul sezonului regular. Până să reia duelurile de campionat, CS Păulești o va înfrunta pe… Dinamo, în primul amical al anului pentru trupa lui Ovidiu Burcă. Meciul este programat pe 21 ianuarie.

Vali Lazăr ar putea fi adversarul echipei la care a jucat în 5 perioade diferite la Dinamo. A strâns 130 de meciuri în tricoul roș-alb, a marcat de 21 de ori, a oferit 25 de pase decisive, dar a și fost eliminat de două ori. În total, Vali Lazăr a jucat 8986 de minute pentru Dinamo.

Ca să fie pregătiți pentru duelul cu Lazăr, dinamoviștii trag tare la sala de forță de la Săftica. Antonio Bordușanu chiar a postat pe Instagram un clip în care își lucrează mușchii.

Până să ajungă la Săftica, Deniz Giafer a făcut antrenamente și acasă, pentru a nu avea probleme cu greutatea.

 

Previous Fostul căpitan o poate îngropa pe Dinamo
Next Cum poți ajuta Dinamo foarte ușor

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *