Dinamo nu poate evolua în Liga 2. Înțelegerea secretă între Negoiță și Badea


Dinamo n-are niciun ban în conturi, jucătorii și-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract, iar antrenorul vrea să plece. Cortacero este în Spania și probabil nu se va mai întoarce vreodată în România dacă nu face rost de bani.

Una peste alta, dinamoviștii mai primesc o veste proastă.

Conform surselor GSP.RO, dacă se va ajunge la situația ca Dinamo să retrogradeze, în premieră, atunci echipa nu va mai juca sub această titulatură!

Aceasta întrucât deținătoarea numelui, palmaresului și culorilor, ACS FC Dinamo, doar a împrumutat pe termen nelimitat dreptul de folosință al acestora celor de la FC Dinamo 1948, însă exclusiv pe Liga 1!

Mai exact, în momentul cedării acțiunilor în 2013 între Nicolae Badea și Ionuț Negoiță, aceștia au fost termenii înțelegerii. Badea a cedat în diverse rânduri, ca să nu facă probleme grupării, a înlesnit o perioadă prelungirea contractului cu Orange sau chiar a oferit clubului sume pentru a achite diverse plăți urgente (baremuri de arbitraj), însă nu se știe dacă ar ceda și în această ipostază.

Chiar dacă Ionuț Negoiță nu mai este fizic la conducerea lui Dinamo, Pablo Cortacero nu a preluat doar administrarea grupării, prin firma „Lotus”, ci și tot ceea ce derivă din înțelegerile anterioare.

Don Pablo a emis convocatorul din poziția de președinte al Consiliului de Administrație, ședința fiind în preajma Crăciunului, pe 21 decembrie. Din CA al „câinilor” fac parte Cortacero, Cornel Dinu, Constantin Eftimescu, Cristi Hîldan și Cornel Țălnar. Din Adunarea Generală a Acționarilor fac parte Cortacero, ca reprezentant al firmei „Lotus” ce deține Dinamo pe mai departe, ACS FC Dinamo, prin Marius Bacria, programul socios DDB și Cornel Dinu.

Citește și:

Dinamoviștii presați să achite bani, chiar și în ziua meciului cu Voluntari. Sumele dau fiori!

Previous Mircea Rednic, reacție oficială despre venirea la Dinamo: ”Eu sunt dispus să ajut”
Next Dorin Șerdean, anunț de ultimă oră: ”Am achitat cheltuielile de meci”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *