Dinamo nu i-a dat 4.500 de euro pe lună, la vară pleacă pe cel puțin jumătate de milion de euro


”Câinii” au avut în ultimii ani mai multe chix-uri în privința aducerii unor fotbaliști care ar fi putut face performanță pentru Dinamo, apoi să aducă sume importante în visteria grupării. Dureros este că unul dintre aceștia s-a afirmat în Liga 1 chiar împotriva roș-abilor, înscriind de fiecare dată.

A marcat de două ori, a năruit speranțele la play-off, se va revedea cu dinamoviștii în play-out. Iar la vară va aduce cel puțin 500.000 de euro celor de la FC Botoșani, dacă nu chiar mult mai mult. Diego Fabbrini a fost dorit de Astra Giurgiu, echipă de play-off, în ultima de mercato, pe 25 februarie, au scris cei de la Pro Sport, doar că moldovenii au refuzat afacerea. Oricum, la vară italianul va pleca, este monitorizat de Legia Varșovia, Zaglebie Lubin, dar și de formații din Dubai și Qatar. Vârful de 28 de ani a fost propus ”câinilor” în august 2018, ar fi avut cel mult 4.500 de euro pe lună, dar Florin Bratu a declinat oferta de a-l aduce la echipă.

Citește și:

Derby Steaua-Dinamo la Focșani. Cât costă și de unde se pot procura bilete

-->
Previous FOTO Giani Kiriță are un fiu care-i calcă pe urme. Ce probleme are
Next EXCLUSIV Veste bună pentru dinamoviști. Ce decizie tocmai s-a luat

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *