Dinamo renunță la un atacant care nu intră în planurile de viitor ale lui Cosmin Contra. Este vorba despre Daniel Popa care este aproape să ajungă la FC Botoșani sub formă de împrumut un sezon.
„Îl dorim pe Daniel Popa. Suntem în discuții pentru un împrumut pe un an de zile. Cred că ne vom înţelege”, a spus Cornel Şfaiţer, preşedintele celor de la FC Botoşani, la TV Digi Sport.
Daniel Popa nu a fost niciodată titular în Liga 1. El a jucat din postura de rezervă în 11 meciuri şi nu a reușit să marcheze. Acesta a impresionat în Cupa Ligii, unde a înscris 3 goluri în tot atâtea meciuri. A mai bifat 3 meciuri în Cupa României.
Popa a venit la Dinamo în 2016, după un sezon excelent la Chindia Târgovişte. Pe lângă Nemec, Dinamo mai are doi atacanţi: Bawab și Rivaldinho. Iar zilele viitoare este foarte posibil să ajungă la echipă și Jeremy Bokila.
Citește și:

No Comment