Dinamo îl vrea pe Valentin Costache


Valentin Costache de la Dinamo isi manifesta bucuria, duminica 14 Februarie 2016, dupa ce a deschis scorul in partida pe care formatia sa o sutine impotriva echipei FC Botosani. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Valentin Costache (26 de ani), de patru ori campion al României cu CFR Cluj, se numără printre cei mai doriți jucători din SuperLigă.

Aflat la final de contract cu UTA Arad, Valentin Costache se află pe radarul mai multor echipe din SuperLigă, printre care Hermannstadt, CFR Cluj, Petrolul și Dinamo. „A fost o discuție, noi ne-am exprimat opinia în discuția cu agentul lui, vedem ce se întâmplă”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special din ”Ștefan cel Mare”, la emisiunea Fotbal Club.

Cu un sfert dintre echipele din SuperLigă interesate de serviciile sale, atacantul lateral Valentin Costache așteaptă totuși o propunere de prelungire din partea UTA. Fotbalistul solicită un salariu lunar de puțin peste 10.000 de euro.

Format la Dinamo, fostul internațional de tineret a fost transferat de „Câini” în ianuarie 2018 la CFR Cluj, în schimbul a 700.000 de euro. Cu ardelenii a cucerit patru titluri de campion, o Cupă a României și două Supercupe.

În vara lui 2022 a ajuns la Rapid pentru 100.000 de euro, sumă pentru care a fost transferat, un an mai târziu, la Apollon Limassol, în Cipru. În vara trecută, a semnat cu UTA din postura de jucător liber.

Citește și:

Se pregătesc de moneda euro de la 1 ianuarie 2026

Previous S-a lămurit situația lui Ianis Stoica
Next Dinamo l-a prezentat pe Luca Bărbulescu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *