Handbaliștii lui Dinamo au terminat anul 2022 cu un meci de gală. În Sala Polivalentă, în etapa a 10-a a grupelor Ligii Campionilor, „dulăii” lui Xavi Pascual i-au întâlnit pe cei de la Telekom Veszprem. În tur, maghiarii s-au impus cu 33-30.
Pentru Dinamo, un succes ar fi însemnat un pas uriaș spre calificarea în play-off-ul celei mai tari competiții continentale intercluburi. Jucătorii roș-albi au primit o veste bună înaintea partidei, Xavi Pascual prelungindu-și contractul cu Dinamo până în 2026. Pe parchetul din Polivalentă, Ali Zein a deschis balul, la primul atac al partidei. Oaspeții nu au fost impresionați și au preluat conducerea pe tabelă. Shebib a pătruns însă excelent prin defensiva maghiarilor și a făcut 3-3.
Minutul 7 a adus o emoție profundă în Sala Polivalentă. Toți spectatorii s-au ridicat în picioare și au ținut un minut de reculegere în memoria lui Marian Cozma, fost jucător la ambele echipe. Tatăl său, Petre, a fost prezent, de asemenea, la acest duel. Fanii au aprins apoi tonul în tribune și și-au susținut frenetic favoriții, Ali Zein recompensându-i cu încă o reușită.
Ghedbane s-a remarcat în minutul 12 cu o intervenție spectaculoasă, care i-a oferit șansa lui Akimenko, pe contraatac, să aducă scorul la 6-6. Același jucător a ratat un 7 metri, dar la faza următoare a finalizat impecabil un contraatac iute. „Mențineți-vă concentrarea! Suntem încă în meci”, le-a spus Xavi Pascual jucătorilor lui la un time-out luat la 9-12. Vorbele spaniolului nu au avut prea mult efect, pentru că Veszprem a continuat să dețină controlul, profitând și de ratările lui Da Silva și Shebib. Kuduz a readus speranța pentru Dinamo, cu un gol de lângă propriul careu. La pauză a fost 13-16. În prima repriză, Dinamo a avut o eficiență de doar 50% (13 goluri din 26 de aruncări), în timp ce oaspeții au atins 73%.
„Dulăii” au intrat excelent în meci în partea a doua. Au marcat de două ori la rând pe superioritate numerică. Mai mult, în 7 contra 7, Gurbindo a egalat la 16, spre entuziasmul miilor de fani din tribune. Disperat, antrenorul maghiarilor a cerut time-out. Degeaba. Akimenko a reușit s-0 ducă pe Dinamo în avantaj pentru prima oară după 20 de minute. Bomba lui Ghionea din 7 metri a dus scorul la 18-16.
Kukic a dat unul din cele mai frumoase goluri ale serii în Ligă, mingea trimisă cu efect păcălindu-l pe portarul oaspeților. Bucătaru, înlocuitorul lui Saeid, a fost preferatul tribunelor în partea a doua, având câteva intervenții spectaculoase. La 23-24, Pascual a cerut din nou time-out, unul în care a vorbit și în engleză și în spaniolă. Imediat, bomba lui Alin Zein a explodat în poarta lui Veszprem. Kukic a făcut 26-26 cu 10 minute înainte de final, cu o minge trimisă în vinclu.
S-a mers apoi cap la cap în Sala Polivalentă. La 29-30, Dinamo a avut și noroc. La aceeași fază, maghiarii au trimis de 2 ori în bară. Pe atacul care a urmat, Nilsson, unul din cei mai buni handbaliști de la Veszprem, a primit o eliminare de 2 minute, iar Kukic a marcat. 30-31 a fost cu 1 minut înainte de final. Shebib a făcut 31-31 și Dinamo trebuia să reziste 30 de secunde. Antrenorul maghiarilor a cerut time-out, prelungind nebunia din Polivalentă. În ultima secundă, Nenadic a șutat, dar Ghedbane a scos de pe linia porții și s-a terminat 31-31. Akimenko a fost cel mai bun marcator al dinamoviștilor, cu 7 reușite. Ali Zein a punctat de 6 ori, iar Kukic de 5 ori.
În urma acestei partide, Dinamo a rămas pe locul 4, care duce în play-off, cu 11 puncte. Dinamo va relua parcursul din Liga Campionilor în februarie 2023. Roș-albii vor avea două deplasări consecutive, la Porto și Paris, vor evolua acasă cu GOG, în ultima etapă urmând a se duela în Germania cu Magdeburg, pe 2 martie.
No Comment