--> -->

Dinamo are un nou preparator fizic


-->
Conducerea lui Dinamo s-a mișcat repede după ce Cristian Sandu și-a dat demisia din cadrul clubului, unde ocupa funcția de preparator fizic.

Conducerea lui Dinamo a găsit rapid înlocuitor. Este vorba de Marius Dima, trecut pe la mai multe echipe din Liga 1. Pe lângă acesta, a venit și un videoanalist, pe Florin Bădiță.

Acesta a mai lucrat, în trecut, și la FCSB. Dima nu este chiar străin de gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”. El a mai lucrat la Dinamo, în mandatul lui Eugen Neagoe, dar, culmea, a rămas liber de contract după ce antrenorul a fost înlocuit cu Dusan Uhrin Jr. în august 2019.

De ce a plecat de la FCSB în 2020

„Eu sunt de 24 de ani în facultate și am ajuns să am acum o funcție de conducere, sunt decanul Facultății de Educație Fizică și Kinetoterapie din Universitatea Româno-Americană. Din ianuarie am funcția aceasta și nu mai pot să continui și în fotbal. Trecutul nu mai contează, chiar nu mai are rost”, a spus Marius Dima pentru GSP.ro.

Dima, care s-a perfecționat la Clairefontaine şi la Londra, are titlul de doctor și este profesor la Facultatea Româno-Americană. În plus, Dima se mândrește cu 7 cărți scrise, printre care și ”Să ne antrenăm copiii corect și sănătos” și ”Fotbal Pro”.

Noul preparator fizic al ”câinilor” a activat și la echipa națională, în perioada în care Victor Pițircă a fost selecționer. De altfel, Dima l-a urmat pe Piți și în lumea arabă, dar a activat și în Liga 1.

Marius Dima și-a trecut deja în CV 10 echipe din Liga 1. Spre exemplu, Dima a fost și la Sepsi, tot cu Eugen Neagoe principal.

Dima a povestit cum este perceput și de jucători, dar și ce poreclă a primit pe când a lucrat în Cipru.

”Nu pot să spun cât de bine mă percep jucătorii, îți dau doar un exemplu. În Cipru, mi se spunea Ceaușescu. Au aflat ei de Ceaușescu, cu toate că eram în 2016 și trecuseră de la Revoluție 27 de ani și mulți dintre ei abia aveau vârsta asta.

Nu știu cum unul a aflat de dictatorul român, a căutat pe Internet și mi-au zis Ceaușescu. Deşi jucătorii conştientizeaza necesitatea pregătirii fizice, datorită faptului că această pregatire este de multe ori asociata şi cu o suferinţa fizică, munca cu preparatorul nu este în topul preferinţelor lor”, a povestit Dima în vara lui 2019.

Citește și:

Băsescu trebuie să elibereze vila de protocol

-->
Previous Victorie la masa verde pentru Dinamo
Next Torje îi înfruntă pe fanii din programul DDB

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.