Dinamo ar putea da o lovitură în mercato


Dinamo vrea să dea o lovitură în mercato. Perioada de transferuri începe în curând și Dinamo poate avea șanse reale la titlu în acest sezon. Conducătorii însă sunt conștienți că mai trebuie să întărească lotul.

Dinamo încearcă să obțină semnătura lui Alexandru Mătan (25 de ani, mijlocaș ofensiv), fotbalist rămas liber de contract, după despărțirea de americanii de la Columbus Crew, scrie gsp.ro.

În luna noiembrie, Alex Mățan se despărțea de Columbus Crew, clubul care îl transfera de la Farul în 2021, în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.

Dinamo a intrat pe fir în încercarea de a-și întări lotul în vederea părții secunde a sezonului competițional. După 20 de meciuri, „câinii” ocupă locul 1 în Superliga, cu 35 de puncte, dar mai pot fi depășiți până la finalul etapei.

Dinamo încearcă să îl convingă pe Mățan cu un salariu de 13.000 de euro pe lună, iar în acest moment mingea se află în terenul fotbalistului. O variantă pentru Mățan ar putea fi și o întoarcere la Farul, locul în care și-a făcut junioratul, dar Gică Hagi nu îi poate oferi acestuia salariul dorit.

Cum în Statele Unite câștiga peste 35.000 de euro lunar, Mățan nu este deloc încântat de suma pusă pe masă de echipa din „Ștefan cel Mare”. Acesta așteaptă să vadă ce oferte va primi și din străinătate, apoi va lua o decizie.

Cotat la 4 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com, Mățan ar fi de departe cel mai valoros fotbalist din lotul lui Dinamo. În acest moment, cei mai bine cotați dinamoviști sunt Dennis Politic și Maxime Sivis, amândoi evaluați la 750.000 de euro.

Citește și:

Programul complet al României pentru preliminariile Cupei Mondiale

Previous Noua scandare favorită a fanilor și a jucătorilor
Next Andrei Nicolescu strigă adunarea

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *