Echipa Under 19 a lui Dinamo a învins astăzi Voluntariul Under 19 într-un meci amical jucat în Ștefan cel Mare, pe stadionul Piți Varga. Băieții antrenați de Florin Bratu au jucat pe ploaie și au dovedit că merită să fie campioni sâmbăta viitoare, 3 iunie, atunci când vor juca de la ora 13:00, pe stadion Juventus din Colentina cu Viitorul. S-a luat decizia să se joace acolo pentru a putea fi susținuți de cât mai mulți suporteri.
Dinamo Under 19 – Voluntari Under 19 4-1
Echipa de start a lui Dinamo: 4-2-3-1
Mihai Eșanu – Roberto Anghel, Denis Ciobotariu, Motroc Vlad, Raul Negotei – Ion Gheorghe, Andreas Mihaiu – Liviu Gheorghe, Vlad Vlăduț, Vasile Cristian – Mihai Neicutescu
Marcatori: Vasile Cristian, Mihai Neicutescu(2 goluri), Silviu Oprescu
Viitorul Constanța U19 a luat astăzi Cupa României
Echipa pe care ”câinii mici” trebuie să o învingă pe 3 iunie, Viitorul Constanța, a câștigat astăzi Cupa României la această categorie de vârstă, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Finala s-a decis la loviturile de departajare după ce, la finalul celor 90 de minute, scorul a fost 1-1. Ei au jucat împotriva formației UTA Bătrâna Doamnă. Pentru Viitorul au marcat Dumitrescu, Alex Pop, Ene, Kilyen și Manole, iar pentru UTA au înscris Petre, Gabriel Pop și Iulius Dinculescu, înainte ca Raul Iova să șuteze în bară.
Formația de start a Viitorului Under 19
1. Dur-Bozoancă – 2. Boboc, 6. Kilyen, 5. Ghiță-cpt., 3. Rusu – 4. Iani – 7. Ciobanu, 10. Dumitrescu, 11. Manole – 8. Ene – 9. Mihalache. Antrenor: Nicolae Roșca
Rezerve: 12. Murariu – 14. Vidrășan, 16. Piciu, 17. Zamfirescu, 18. Crînganu, 19. A. Pop, 20. Tucaliuc
No Comment