Dezvăluiri din vestiar: „Nu va fi bine”


Dinamo e în continuare pe locul 9, ieșită din calculele pentru play-off. Primul jucător sacrificat a fost Laurențiu Corbu, care a plecat între timp la Chindia Târgoviște și a vorbit despre situația „câinilor” în momentul de față.

„Am făcut o alegere foarte bună. Voiam să joc, nu să stau pe bară. Nu puteam sta la Dinamo rezervă sau în afara lotului, după ce am jucat pe toate posturile în toamnă. Domnul profesor Viorel Moldovan și președintele Ghergu m-au dorit foarte mult la Chindia. Trebuie să le mulțumesc celor de la Târgoviște pentru că, practic, mi-au întins o mână.

Sincer, îmi pare rău după fanii fabuloși ai lui Dinamo. Băieților le urez succes în Derby de România. Nu știu din ce cauză nu am mai fost plăcut la Dinamo. Nu mă așteptam să nu prind nici măcar lotul cu Voluntari. Probabil au fost alegerile lui Dusan Uhrin și ale conducerii, dar măcar puteau fi bărbați, ceea ce n-au fost, și să îmi zică înainte sau imediat după cantonament că n-au nevoie de mine. Să nu mă țină până mă prind eu că nu mai sunt dorit și să plec unde oi vedea cu ochii”, a declarat Corbu, în exclusivitate pentru GSP.RO.

Corbu a vorbit și despre ce se va întâmpla la Dinamo după ce a văzut situația clubului.

„Dumnezeu e sus, le vede pe toate, le aranjează și plătești când nu ești corect. Eu eram bun pentru că eram plătit sub orice român din lot. Acceptam orice pentru că Dinamo e o echipă mare unde joci de plăcere. E o stare de spirit.

Din păcate, nu cred că va fi bine în viitor la Dinamo. Oricum, la Chindia nu ne e frică de ei în play-out. Cu siguranță că ne vom salva de la retrogradare. Nu e o atmosferă OK la echipă după ratarea play-off-ului. Băieții sunt destul de triști. Viața merge înainte pentru fiecare”, a mai spus fostul fundaș al lui Dinamo.

Citește și:

Frumusețea din munte

-->
Previous Gigi Becali despre Dinamo: "Mă spânzur"
Next PCH se implică la Dinamo înainte de derby: "Le arde buza"

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *