DEZVĂLUIRE importantă referitoare la viitorul lui Dinamo


Dinamo nu trece printr-un moment bun și este lovită din toată părțile. Acum reprezentații legați ai Politehnicii Timișoara cer o sumă de bani pentru transferul lui Dorin Rotariu.

”Demersurile realizate în aceste zile de reprezentanții legali ai Politehnica Timișoara S.A., în persoana lichidatorului judiciar Instant Expert S.P.R.L., sunt cunoscute de Dinamo 1948 S.A. încă din luna ianuarie a acestui an, când Politehnica Timișoara S.A. și-a manifestat intenția de a soluția litigiul existent, în prezent aflat în faza recursului la I.C.C.J., prin încheierea unui contract de tranzacție.

Deși nu a fost prima solicitare de acest fel înaintată nouă de lichidatorul judiciar și de avocatul Politehnica Timișoara, Dinamo 1948 S.A. nu poate achita sume pe care nu le datorează și care ar înfrânge prevederile legii insolvenței.

Înregistrarea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, de către orice persoană, nu echivalează cu temeinicia acesteia, în lipsa validării acesteia de către autoritatea judecatorească competentă. În numeroase situații, persoane aflate în situații litigioase cu cluburile de fotbal din România, și nu numai, au apelat la formularea acestor cereri de deschidere a procedurii insolvenței tocmai pentru a crea premisele încasării unor sume, de cele mai multe ori nedatorate.

Până în prezent, deși situația litigioasă avută cu Politehica Timișoara datează încă din anul 2017, Politehnica Timișoara S.A. nu a solicitat niciunei instanțe sau comisii din cadrul F.R.F. stabilirea obligației Dinamo 1948 S.A. de a achita orice sumă de bani, pretins datorate pentru transferul lui Rotariu. Toate demersurile Politehica Timișoara S.A. s-au limitat la forțarea încheierii unui contract de tranzacție, demersuri ce au fost fără rezultat.

Recomandăm reprezentanților Politehnica Timișoara S.A. să analizeze cu atenție conținutul hotărârilor deja pronunțate în litigiile avute cu acesta, de natură să lămurească orice pretenții ar avea față de Dinamo 1948 S.A..

Față de prejudiciile de imagine, și nu numai, create cu intenție de reprezentanții Politehnica Timișoara S.A., Dinamo 1948 S.A. își rezervă dreptul de a solicita angajarea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile cauzate. Excluderea Politehnica Timișoara S.A. din calitatea de membru al F.R.F. nu exonerează persoanele fizice, ce acționează în numele și pe seama acestui club, de prejudiciile pe care le cauzează prin propriile fapte”, a fost comunicatul remis de FC Dinamo 1948.

Citește și:

Joacă la Dinamo și se bate cu fotbalist de la Monaco pentru titlul de cel mai bun jucător. AICI PUTEȚI VOTA

-->
Previous Joacă la Dinamo și se bate cu fotbalist de la Monaco pentru titlul de cel mai bun jucător. AICI PUTEȚI VOTA
Next VIDEO Un fundaș central crescut de Liverpool Montevideo, în probe la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *