Detalii importante despre viitorul lui Dinamo


-->

Dinamo și-a asigurat prezența în play-off-ul ligii secunde și se bate pentru revenirea în primul eșalon. Dincolo de disputa sportivă, prioritatea este reorganizarea clubului și implicit ieșirea din insolvență.

După preluarea clubului de noii acționari, a fost întocmit un alt plan de reorganizare, al treilea, care trebuie votat de Adunarea Generală a Creditorilor, apoi să fie prezentat judecătorului sindic. Și în care se reduce masa credală de la 7,4 milioane de euro la aproximativ 1,4 milioane de euro.

”Am mare încredere că acest plan are mai multe șanse să treacă. Și sper ca acest lucru să se realizeze cât mai rapid, pentru a putea practic să curățăm imaginea clubului. Și a ajuta și din punctul de vedere al datoriilor.

Dintre acționari, nu cred că cineva se va opune. Nici domnul Badea. Acest plan conține alte demersuri juridice și nu văd de ce dânsul s-ar mai opune de această dată. Nici altcineva dintre acționarii minoritari.

Chirografarii e posibil să se opună. Dar aici avem legea insolvenței, care protejează și ajută societățile să fie reintegrate în circuitul economic.

Și nu este o situație neobișnuită. Poate este o situație mai puțin obișnuită pentru fanii fotbalului. Tăieri ale datoriilor există. Și vor exista în continuare.

În ceea ce privește suma, nu ține de mine. Dar eu sunt convins că au fost făcute foarte bine toate calculele de către echipa de juriști care a lucrat, de cei de la RTZ în principal. Sunt convins că acest plan a fost construit pe baze sănătoase și că de această dată va fi aprobat”, a spus Vlad Iacob.

Acesta a explicat și ce se întâmplă cu datoriile către suporteri.

”Sunt chestiuni de natură juridică în care nu aș vrea să intru. Și nu este decizia mea. Eu nu vreau să comentez din exterior, așa cum fac alții cu privire la Dinamo.

Ceea ce pot să spun este că cei din APCH și-au asumat și și-au luat agajamente cu privire la acei bani. Și au dat asigurări și garanții că nu vor solicita acei bani înapoi din clubul Dinamo. Nici după insolvență.

Hârtia semnată cu APCH nu spune faptul că ei vor recuperea acei bani, ci că îi pot recupera. Nu-i vor recupera pentru că acei bani sunt donați de oameni pentru a ajuta clubul Dinamo. Și e normal să rămână acolo. Au dat asigurări că nu vor recupera acei bani”, a dezvăluit, în exclusivitate pentru FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Vlad Iacob.

Citește și:

Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan

Previous Andrei Nicolescu, lăudat de un fost colaborator
Next Decizie de ultimă oră luată de UEFA

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *