Dinamo are un sezon peste așteptări, iar totul merge conform unui plan bine pus la punct de Zeljko Kopic împreună cu Andrei Nicolescu. Antrenorul a povestit în presa din Croația ce se întâmplă în spatele cortinelor la Dinamo.
”Un grup de oameni de afaceri a preluat Dinamo București și, în fața lor, omul care gestionează toate lucrurile este Andrei Nicolescu, pe care l-am susținut încă de la început.
Am luat împreună toate acele decizii care au fost importante pentru club, precum și lucrurile pe care vrem să le facem. Ne consultăm și ne-am stabilit așteptări realiste pentru fiecare sezon. După ce am rămas în prima ligă în sezonul trecut, obiectivul pentru acest sezon este să fim pe locurile 6-8.
Trebuie să reușim să ne stabilizăm și abia de anul viitor să ne propunem niște rezultate mai serioase. Cu toate acestea, am pierdut doar trei meciuri în acest sezon, ceea ce spune multe despre stabilitatea echipei”, a declarat Kopic pentru presa din Croația.
Citește și:
Totul despre Hurghada, noua destinație preferată a românilor
No Comment