Detalii despre TRANSFERURI. Ce planuri are Florin Bratu


Florin Bratu a susținut astăzi o conferință de presă la Săftica, înainte de reunirea echipei. După o vacanță extrem de scurtă pentru ”câini”, antrenorul dinamovist a spus ce are de gând să facă în sezonul 2018-2019 pentru echipa din Ștefan cel Mare.

”A fost o vacanță destul de scurtă pentru noi deoarece am avut mult mai multe meciuri decât echipele din play-off, dar, din fericire, spun eu, ne prinde bine, pentru că am avut un play-out foarte bun, din care am tras foarte multe concluzii pozitive și după acest timp scurt de vacanță am avut timp să ducem la capăt ideile pe care le avem, să aducem câțiva jucători, cei doi pe care îi vedeți aici, Mircea Axente și Dean Sorescu, sunt jucători pe care mi i-am dorit foarte mult și în care am foarte mare încredere că vom reuși să avem rezultate importante la Dinamo. În săptămânile următoare vor mai urma și alte transferuri și sunt bucuros, fericit,că începem treaba”, a spus Florin Bratu astăzi într-o conferință de presă.

”În momentul de față nu mai există șanse să vină Andrei Radu. Iar despre Vlad de la CFR nu știu nimic, nu am discutat despre el. Cred că 85% lotul este creionat. Avem pe anumite poziții nevoie de niște jucători cu care am discutat și sper să se realizeze.” Florin Bratu, antrenor Dinamo

Citește și:

OFICIAL Care este obiectivul în acest sezon la Dinamo

Previous De ce nu a mai ajuns cel mai dorit jucător de către dinamoviști în Ștefan cel Mare
Next OFICIAL Care este obiectivul în acest sezon la Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *