Declarații noi ale lui Andrei Cionca


Andrei Cionca a participat la emisiunea Exclusiv Dinamo, unde a mărturisit că nu a putut înțelege care era avantajul adus noilor acționari prin achitarea sumei de cinci sute de mii de euro către Dorin Șerdean.

„E o poveste foarte sentimentală, la început, după care sigur că intervine și partea asta pragmatică a lucrurilor, pentru că trebuie să gândim treaba asta ca pe un business. Totul a început în decembrie anul trecut, când am primit un mesaj foarte simplu de la domnul Zăvăleanu, care spunea «uite, e o situație limită, it’s now or never», adică dacă nu se întâmplă ceva acum s-ar putea să nu mai existe o continuare a acestei povești. (…)

Pentru mine, cumva, a fost un «wake up call». Mi-am dat seama că e momentul de trezire. Atunci, pragmaticul din mine a început să facă niște calcule: de ce suntem aici, de ce e «gap-ul» ăsta atât de mare față de lumea civilizată a sportului, ce modele avem azi, unde greșim? Exact aceeași analiză pe care am declanșat-o și în business. Nu e un secret că încercăm să facem fonduri de investiții în România într-o piață în care acestea lipsesc aproape cu desăvârșire. Am făcut o paralelă între ce fac zi de zi și ce se întâmplă în fotbal. (…)

(n.r. Cu cine ați avut primul contact?) Am fost foarte aproape de această tranzacție (n.r. preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către Red&White de la Dorin Șerdean). Părerea mea a fost atunci foarte clar exprimată, și anume că nu poți să mergi la o companie care este în situația lui Dinamo și să plătești un preț, nu contează care este el, pentru un pachet de 72 la sută din acțiuni, pentru că nu stă pe nimic. Adică, ce cumpărăm cu 500 de mii de euro? Dacă noi nu înțelegem că acest club are, potrivit evaluărilor publice, 18 milioane de lei active, 38 de milioane de lei datorii – dinaintea demarării procedurilor de insolvență, la care se adaugă creanțele curente de 13 milioane de lei…

Ar fi mult să spun că nu am fost de acord (n.r. cu plătirea celor 500 de mii de euro către Dorin Șerdean), dar am spus că nu înțeleg foarte bine ce stă în spatele acestei sume. Am înțeles atunci explicația domnului Voicu că prin acești 500.000 de euro se cumpără controlul. Nu înțeleg de ce 500.000 de euro, mi se pare exagerat. Acești bani ce îți dau dreptul, ca pe urmă să aduci milioane de euro. Adică nu se plătea un drept, ci dreptul de a lua anumite obligații. Am oferit atunci numele nostru ca fiind numele primului investitor ancoră”, a declarat Andrei Cionca, la Exclusiv Dinamo.

Citește și:

Cu câți bani s-a ales Cluj-Napoca după UNTOLD 2023. Festivalul ajunge și la Dubai!

Previous Cum a fost convins Lucas să vină la Dinamo
Next Zi importantă pentru Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *