Declarație șocantă a lui Mircea Lucescu


Mircea Lucescu a fost prezent la meciul câștigat de Dinamo pe teren propriu în fața echipei antrenate de Mircea Rednic, scor 1-0. Acesta a avut o declarație șocantă, unde a precizat că nu a avut vreo favorită în acest meci. Declarația este cu atât mai surprinzătoare, cu cât acesta a fost prezent în ultima vreme la Săftica pentru a le oferi sfaturi și bună dispoziție lotului de jucători.

Acesta consideră că Dinamo are perspective promițătoare în ceea ce privește evitarea retrogradării, datorită performanțelor din ultima perioadă. Numirea lui Zeljko Kopic, în vârstă de 46 de ani, în funcția de antrenor principal, a adus o schimbare semnificativă în echipă, care tocmai a reușit să o scoată pe Dinamo din zona retrogradării directe.

Nu pot să zic că am ținut cu cineva, mi-e greu să devin din antrenor suporter, fan. Încă apreciez ce se întâmplă pe teren. Dinamo s-a schimbat mult față de toamnă, sunt jucători cu multă experiență, puțin români și asta mă doare, dar cei de pe teren își fac datoria și sper să salveze echipa, la final. Nu este simplu, toată lumea va lupta să scape, Dinamo va juca 5 meciuri afară și 4 acasă.

Îmi dă speranțe prezența unui antrenor bun, Zeljko este un tehnician valoros, a fost alegerea corectă. Vorbește engleza, poate comunica cu jucătorii” a declarat Lucescu, la finalul partidei.

Citește și:

Top 5 plaje din Turcia pentru vara 2024

Previous Cu cine joacă Dinamo în primele 2 etape
Next Conducerea lui Dinamo: „Au luat-o razna”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *