Decizii ce-i vor afecta și pe dinamoviști. Schimbări uriașe


Pe viitor există toate șansele ca fotbaliștii să nu se mai accidenteze dacă joacă pe Național Arena sau ca ei să nu mai evolueze pe un gazon înghețat precum cel de la Târgu Mureș. În ultima ședință, Comitetul Executiv al FRF a decis astfel ca fiecare club să desemneze special o persoană care să se ocupe exclusiv de îngrijirea gazonului. Măsura este obligatorie pentru echipele din primele două ligi.

Periodic, FRF va organiza cursuri despre întreţinerea gazonului, la care angajaţii desemnaţi de cluburi vor fi obligaţi să participe. De asemenea, o altă măsură importantă este că terenurile vor fi omologate de mai multe ori pe parcursul unui sezon, nu o singură dată, cum era până acum. Practic, dacă o echipă nu are în iarnă terenul bun, pierde omologarea pentru stadionul pe care joacă. Nici gazonul de pe stadionul Dinamo nu este întotdeauna la cei mai buni parametri.

Membrii Comitetului Executiv au decis să interzică din sezonul următor gazonul sintetic pe terenurile echipelor din Liga 1. Astfel, cei de la Chiajna trebuie să-și schimbe suprafața de joc.

Citește și:

Din seria „incredibil, dar adevărat”. Cât va absenta Tade și ce va face Dinamo

-->
Previous Propunere de propunere. Un portar acuzat de furt, dar care și-a susținut nevinovăția
Next Din seria "incredibil, dar adevărat". Cât va absenta Tade și ce va face Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *