Decizie importantă a lui Negoiță referitoare la Dinamo


Dinamo trecea oricum printr-un impas financiar, iar singurul ajutor din ultima perioadă a fost primit tot de la suporteri, prin programul DDB.

Cum deocamdată vânzarea clubului este în impas din cauza crizei financiare provocare de COVID-19, Ionuț Negoiță a conceput un plan pentru ca Dinamo să iasă cu bine din această situație.

hotel iceberg balcic-->

După ce se vor întoarce din vacanță, jucătorii cu salarii mari vor trebui să accepte salarii de 5000, maximum 6.000 de euro lunar. Altfel, vor fi trecuți pe linie moartă, indiferent că este vorba de Fabbrini, Puljic sau alți jucători. Mrzljak oricum termină contractul cu Dinamo și nu-i va fi prelungit decât dacă acceptă o nouă înțelegere cu contractul tăiat la jumătate!

Bugetul salarial nu va depăși 75.000 de euro din această vară la Dinamo. Cine acceptă, bine, cine nu, nu. Conducătorii ”câinilor” se bazează pe faptul că oricum va fi o mare criză financiară în toată lumea și se vor găsi jucători liberi care să accepte salarii mici.

Citește și:

Măsuri dure luate de Biserică pentru combaterea Covid-19

Previous Un fost dinamovist vrea să se retragă de la Dinamo: ”Iubesc România”
Next A adus ultimul play-off la Dinamo și povestește: ”Sunt izolat”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *