Dinamo este aproape de a se despărți de doi jucători. Din informațiile Playsport.ro, Ricardo Grigore și Gabriel Moura pot ajunge la FCU Craiova, respectiv Rapid.
Această veste vine ca o gură de oxigen pentru formația din „Ștefan cel Mare”. Ambii jucători, în cazul în care vor părăsi „haita”, o vor face contra unor sume de bani;
Mai mult, sursele Playsport.ro menționează că Răzvan Zăvăleanu a fost în cantonamentul echipei de la Săftica. Reprezentantul administratorului judiciar le-a promis fotbaliștilor plata unui salariu restant până pe 15 iulie.
Ricardo Grigore este un produs al Centrului de Copii și Juniori din „Ștefan cel Mare”. La nivel de seniori, Rici a îmbrăcat doar tricoul „câinilor”. Totuși, ambele părți, și Dinamo, dar și jucătorul, doresc să încheie colaborarea.
Astfel, pe fundașul crescut în „Groapă” îl dorește FCU Craiova, trupa lui Adrian Mititelu. Negocierile cu oltenii sunt într-o stare foarte avansată, din informațiile Playsport.ro.
Patronul Adrian Mititelu a ieșit miercuri, 6 iulie, din închisoare. Fiul acestuia a declarat că echipa pregătește două transferuri, „doi jucători impresionanți, un fundaș central și un atacant.”, conform GSP.
Sursele Playsport.ro menționează că fundașul central ar fi chiar Ricardo Grigore. Al doilea fotbalist care poate părăsi pe Dinamo este Gabriel Moura. Brazilianul a venit în iarnă la „câini”, făcând parte din „pachetul Mediaș”. Fundașul se află sub contract cu Dinamo, dar poate părăsi clubul.
Din informațiile Playsport.ro, de fotbalistul de bandă se interesează Rapid București. Giuleștenii sunt una dintre cele mai active echipe din perioada de mercato, în ciuda deciziei date de TAS.
Citește și:
Rareș Bogdan: ”Mi s-a spus că sunt în top 10 arestați dacă el câștigă alegerile”
No Comment