De la FC Barcelona, direct la Dinamo


FC Barcelona este noua campioană a Europei la handbal masculin, după ce învins-o pe Aalborg cu scorul de 36-23 în finala de la Koln. Catalanii au intrat din nou în posesia trofeului după o pauză de 6 ani.

A fost cea mai dezechilibrată finală de când Liga Campionilor se încheie cu un Final Four.

Xavier Pascual se desparte de formația catalană, după 12 ani, într-un stil mare, cu al treilea trofeu cucerit în Liga Campionilor.

Antrenorul campion al Europei încheie socotelile cu Barca și vine din această vară la Dinamo. La fel ca și Cedric Sorhaindo, pivotul Barcelonei, care la rândul lui a adunat 3 trofee cu grupăarea blaugrana.

Bine ai venit, Xavi Pascual!

“Este o onoare pentru mine să mă întorc ca antrenor în România. Dinamo m-a dorit foarte mult și vreau să mulțumesc clubului pentru efortul depus pentru a mă avea pe banca tehnică în sezonul următor.
Pentru mine este o mare provocare și sper că această colaborare să fie de lungă durată și de mare succes. Aș dori, de asemenea, să îi trimit cele mai bune urări lui Javi Humet în aceste momente dificile pentru el. Am fost foarte impresionat de modul în care fanii dinamoviști l-au susținut în acele momente dificile”, spunea în urmă cu 2 săptămâni cel care va fi noul antrenor al „dulăilor.

Citește și:

Cazul Eriksen vs. Cazul Ekeng: ”În România nu s-ar fi putut face asta”

-->
Previous Un jucător de la Euro, amintiri de la meciul cu Dinamo: "Infern"
Next Adi Petre dorit de Dinamo. Răspunsul acestuia

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *