Cosmin Contra recunoaște că nu ar fi dorit să joace acest meci pe arena din Ștefan cel Mare.
”Mi-aș fi dorit ca meciul să fie pe National Arena, dar am crezut că vom juca fără spectatori și dacă asta se întâmpla, stadionul Dinamo era unul propice. Atunci clubul și-a luat o măsura de precauție și a mutat partida în Ștefan cel Mare. Când am aflat că vom juca cu spectatori deja nu se mai putea face nimic”, a declarat antrenorul lui Dinamo.
Managerul sportiv al dinamoviștilor, Ionel Dănciulescu, a ținut să transmită un mesaj pentru fanii dinamoviști de care echipa are nevoie pentru că joacă un meci important în lupta pentru primele locuri, ceea ce i-ar putea aduce pe alb-roșii în preliminariile Champions League.
”Știu că e complicat, că stadionul nu e prea plăcut pentru mulți dintre fani. Dar avem nevoie de susținerea lor, chiar dacă partida se joacă de Paște. Sperăm că vom avea un stadion fără pistă, sperăm să se rezolve, pentru că vad că se tot amână și nimeni nu-și asumă nimic”, a declarat Ionel Dănciulescu.
Și Contra a ținut să transmită un mesaj fanilor: ”Vreau să urez Paște fericit dinamoviștilor, să fie sănătoși și să vină în număr cât mare la stadion. Să petrecem împreună această sărbătoare cu cealaltă familie a noastră”.
No Comment