Dinamo riscă să rămână fără unul dintre cei mai buni jucători. Poziție OFICIALĂ


Un transfer reușit de Mircea Rednic în noul său mandat ar putea pleca de la Dinamo. Rachid Ait-Atmane a evoluat foarte bine pe finalul lui 2018, imediat după ce a semnat cu ”câinii”, fiind integralist în 6 meciuri. În 2018, a mai jucat de 5 ori, însă nu a terminat pe teren niciuna dintre aceste partide, ba s-a accidentat, ba probabil nu se împacă cu ideea de a evolua în play-out cu Dinamo. El fiind obișnuit să se bată cu Messi și Ronaldo în La Liga.  Contractul lui expiră în vară, iar negocierile încă nu s-au finalizat într-un fel sau altul.

Fotbalistul de 26 de ani, cu meciuri în prima ligă spaniolă și belgiană, are un contract de 5.000 de euro pe lună și-ar putea urca la 7.000 de euro pe lună. Dar încă nu i-a convins pe deplin pe dinamoviști să parafeze actele. Mircea Rednic este cel ce va lua decizia finală. La Mediaș, în ultima etapă, Atmane a fost doar rezervă neutilizată. Rezolvarea situației mijlocașului s-a amânat pentru luna aprilie.

„Trebuie să ne gândim, nu ne grăbește nimeni. Rachid să dea pase, goluri, să fie util pentru Dinamo. Să vedem ce se va întâmpla și în meciurile viitoare. La echipă vor rămâne toți cei care se înhamă la performanță. Criteriile de selecție sunt riguroase”, a comentat Mircea Rednic pentru Gazeta Sporturilor.

Citește și:

Contra explică situația lui Nistor: ”Părere greșită”

-->
Previous Aliji s-a întors acasă. Prima reacție
Next EXCLUSIV Gnohere a recunoscut că s-ar întoarce la Dinamo. De ce depinde totul

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *