De ce refuză jucătorii să vină la Dinamo: „Există 2 motive”


Răzvan Zăvăleanu vorbește într-un amplu interviu acordat Gazetei Sporturilor despre ce a găsit la Dinamo, situația financiară a echipei și motivele pentru care fotbaliștii refuză să semneze cu echipa din „Ștefan cel Mare”.

– Domnule Zăvăleanu, cum este să lucrați la Dinamo, comparativ cu experiențele din trecut și cu angajamentele cu diverse alte companii din România?

– La Dinamo există o presiune mult mai mare, atât din punctul de vedere al suporterilor, cât și mediatic. Clubul este mereu sub lupă, implicarea este mult mai mare, chiar și a persoanelor care n-au legătură cu clubul, dar vor să-și spună cuvântul. Fiecare persoană are o idee, o simpatie, o antipatie, o preferință.

– Când vorbiți de persoane vă referiți de la oamenii simpli la afaceriști și politicieni?

– Da, sunt tot felul de fani care-și fac simțită prezența, în online, în ziare, la TV, fiecare are o părere. Multe dintre aceste persoane sunt de bună-credință, ar vrea ca lucrurile să meargă bine la Dinamo, multe nu sunt, ar vrea ca lucrurile să meargă prost și vin cu idei ce nu pot fi puse în practică, dar care afectează gândirea, opinia publică și creează probleme.

– Ați spus că lucrați cu multe alte firme cu cifre mai mari decât Dinamo. Cum vă împărțiți timpul?

– Compania noastră, de insolvență, are peste 30 de angajați, dintre care 6-7 se ocupă de Dinamo. Fiecare are un portofoliu de societăți de care se ocupă, suntem la nivel național, avem sedii în București, Cluj, Bistrița, Alba Iulia. Nicăieri nu e însă presiune ca la Dinamo! Dar avem experiența acumulată în 15 ani de existență. Suntem tăbăciți, facem față cu succes și acestei presiuni, din fotbal.

– Iuliu Mureșan a acuzat „bisericuțele” de la Dinamo, plus atmosfera dezolantă. Ați sesizat-o?

– Eu vorbesc de momentul în care am sosit, în vară, la Dinamo. N-am mai pățit niciodată așa ceva, indiferent de echipa cu care am lucrat, ca jucătorii să nu dorească efectiv să se antreneze, deși își făceau rău lor personal!

Era o atmosferă cenușie, nimeni nu dorea să-și asume nicio responsabilitate. Nimeni nu voia antrenamente și amicale, iar ulterior a venit nota de plată pe teren. Între timp, lucrurile s-au stabilizat, măcar din punctul de vedere al salariilor, fiindcă jucătorii sunt cu ele la zi. Nu au cum să facă reproșuri, trebuie să-și vadă de partea sportivă.

– Dacă vorbim de salarii, pe unde se situează Dinamo la nivel de Liga 1?

– Nu știu ce e la alții, dar la Dinamo sunt și jucători foarte tineri care au salarii mici, dar oneste, însă, în general, salariile fotbaliștilor de aici sunt unele pe care oricine din Liga 1 ar fi gata să le accepte. Nu vorbim de cei care au acces la înalta performanță și joacă în cupele europene, dar vorbim de salarii bune, ce-ar trebui să atragă pe oricine.

– Și atunci de ce refuză mulți Dinamo?

– Din ceea ce am discutat în această pauză competițională, sunt două motive: 1) cel mai puțin important, fiind insolvență li se pare că ar fi instabilitate, deși financiar suntem destul de bine, 2) conflictele pe care jucătorii le-au avut cu suporterii creează o stare neplăcută. Celor ce ar vrea să se îndrepte spre Dinamo le e teamă să nu li se întâmple aceleași lucruri. Și români, și străini ne refuză. Nu acceptă explicațiile noastre.

– Aveți teamă că Dinamo va retrograda?

– Am refuzat mereu acest cuvânt, dar sunt realist, îmi dau seama că există acest pericol major, imediat. Am speranța că se vor strânge rândurile, că noul antrenor îi va face să joace, iar suporterii se vor aduna din nou lângă echipă.

Citește și:

„Telenovela Rednic” nu s-a încheiat

-->
Previous „Telenovela Rednic” nu s-a încheiat
Next Dinamo vrea să transfere unul dintre golgheterii României

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *