David a șters pe jos cu jucătorii lui Dinamo. Ce spune despre alte plecări


Alexandru David a avut o intervenție foarte dură la Digi Sport în care a explicat de ce s-a ajuns astăzi să se rezilieze contractele la trei jucători.

„Jucătorii n-au înțeles mesajul: a venit și rândul lor. N-au înțeles când a plecat Subotic că vor pleca și alții. De data aceasta e și vina lor. A fost bătaie de joc la Miercurea Ciuc. Doar cu magazionerul pe bancă trebuia să câștigăm acel meci.

Nu antrenorul trebuia să-l învețe pe Gicu Grozav că e pus al cincilea să bată tocmai pentru că e important. Ce să facă antrenorul? Ce vrei tu să demonstrezi, când ești în situația în care ești, executând scăriță la ultimul penalty? Și dacă reușea, ce făceam? Ne rupeam cămășile de pe noi că am bătut-o pe Csikszereda? Să intre Rednic, să intre Negoiță, să intru eu?

Bine, e greu cu echipele de Liga 1, dar am jucat cu o echipă de Liga a 3-a într-un meci dintr-o competiție care reprezenta un obiectiv important. Jucătorii, săracii, s-au blocat când au auzit că se va face o reevaluare. Nu vrea nimeni să-i dea afară, dar să arate că merită să joace la Dinamo. Dacă nu fac față la Dinamo, să se angajeze la croitorie, să-și ia job-uri mai puțin stresante! Bine, acolo nu iau 10.000 de euro, n-au mașini de serviciu, nu umblă lumea de dimineață până seara după ei. Acolo n-au presiune și vor fi foarte liniștiți.

Au o problemă neuronală dacă se răzbună jucând în asemenea mod cu o echipă de Liga a 3-a. Înseamnă că ei nu gândesc mai sus de ziua de poimâine. Ei vor fi cei care au îngropat Dinamo, ce cărți de vizită vor mai avea ei după ultimele luni?”, a declarat președintele roș-albilor.

David a mai declarat că, pentru moment, niciun alt jucător nu va mai pleca de la echipă, însă disponibilizările ar putea continua în iarnă în cazul în care seria rezultatelor negative va continua.

„Nu mai pleacă nimeni deocamdată. Jucătorii să înțeleagă că sunt în evaluare. Pentru ei să muncească! Rednic are sprijin total, să salveze dacă mai e ceva de salvat. Dacă nu, să construim încet-încet o echipă în perspectiva sezonului viitor. Dacă dânsul va constata că sunt jucători care nu vor trece peste această evaluare, atunci vom discuta la iarnă. Dacă unii vor continua să-și bată jos, atunci nu avem de ales.

Diferența față de Rednic și cei de dinaintea lui e că el își asumă lucrurile la modul concret și reușește să propună jucători interesanți, mult mai acceptabili decât alții”, a spus David, la TV Digi Sport.

Citește și:

Un fost golgheter al Ligii 1 îi face portretul lui Aliji

Previous Un fost golgheter al Ligii 1 îi face portretul lui Aliji
Next Un fost elev a lui Mircea Rednic explică care este cea mai mare greșeală a antrenorului

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *