Dănuț Lupu, fost mijlocaș al lui Dinamo, a oferit un interviu în FANATIK, unde a vorbit despre revenirea lui Florin Răducioiu în „Ștefan cel Mare”. De data aceasta, acesta nu a mai avut un discurs dur asupra nimănui.
Fostul mare jucător susține că tinerii jucători de la Dinamo ar avea multe de învățat de la Florin Răducioiu. Acesta consideră că oricare fost mare fotbalist al lui Dinamo este bine venit în „Ștefan cel Mare”.
„Eu cred că oricare dintre marii fotbaliști ai lui Dinamo, care au jucat la această echipă, sunt bine veniți în sânul actualei echipe.
Cred că ar avea foarte multe de învățat tinerii, din ziua de azi, de la un jucător cu experiență. Dar stați întâi să semneze. Îi urez multă baftă și succes”, a declarat Dănuț Lupu, în exclusivitate, pentru aceeași sursă.
Totodată, fostul „câine” a declarat faptul că își dorește ca antrenorul Mircea Rednic să aibă rezultate bune la Dinamo, deoarece formația roș-albă trece printr-o perioadă precară.
„E o situație delicată, pe care nu cred că și-ar fi dorit-o nimeni. Dar, până la urmă, asta e realitatea. Trec printr-o perioadă foarte grea, dar eu îmi doresc ca ușor, ușor Mircea Rednic să reușească să îndrepte puțin lucrurile și să aibă rezultate pozitive”, a mai spus Dănuț Lupu.
Citește și:
No Comment