Echipa a doua a lui Dinamo a retrogradat în Liga 4, clubul se confruntă cu probleme financiare mari, dar salvarea ar putea veni chiar din curtea vecină, de la CS Dinamo.
Dănuț Lupu, oficialul CS Dinamo, a declarat în exclusivitate pentru FANATIK cum ar putea fi salvată echipa a doua a clubului din Liga 1 și grupele de la Centrul de Copii și Juniori: „Eu îmi doresc și le-am propus celor de la FC să ne dea la CS grupele de copii. A rămas că în vară, când se va termina campionatul, se va lua o decizie”.
„Echipa a doua lui Dinamo costă clubul undeva la 300.000 de euro, bani pe care Dinamo nu îi are. CS Dinamo poate ține această echipă sau poate obține sponsorizare”, a declarat oficialul CS Dinamo în exclusivitate pentru FANATIK.
CS Dinamo a purtat negocieri cu board-ul DDB și în vara trecută pentru a prelua echipa a doua a „câinilor” și grupele de copii și juniori, însă aceștia au refuzat propunerea, deși FC Dinamo putea scăpa de cheltuieli importante.
„Puțină lume știe că noi am vrut să îi ajutăm și să ne dea nouă grupele de copii, să plătim noi antrenorii, se antrenau în continuare în Dinamo, nu eram obligat eu să îmi fac alte grupe și nu au fost de acord cei din board-ul DDB!”, a mai explicat Dănuț Lupu.
Sumă uriașă cheltuită
„Noi am vrut să preluăm chiar și echipa a doua și îi scăpam de o cheltuială de 600.000 de euro pe an! S-a făcut o ședință la CS Dinamo, au fost invitați cei de la DDB care conduc”.
Dănuț Lupu a fost dezamăgit de această situație, pentru că tot Dinamo are cel mai mult de suferit, dar mai ales copiii care vor să facă fotbal în Ștefan cel Mare și într-o zi să îmbrace tricoul alb-roșu: „Eu am transferat niște jucători de la Dinamo care nu au mai vrut să stea acolo și le-am plătit grila de formare! E vorba de 13 jucători care au venit de la FC la CS. Puteau să plece oriunde în altă parte așa cum s-a întâmplat cu alții.
Nu au vrut să îi lase. CS Dinamo a plătit pentru ei 40.000 de lei! Eu, ca acei jucători să nu plece din curtea lui Dinamo, le-am plătit grila de formare și i-am luat la CS Dinamo. Puteau să mi-i dea împrumut un an-doi și apoi nu se întorceau tot la Dinamo? Ei vor să le dăm jucători, dar nouă ne cer bani dacă vrem să luăm jucători de la ei! Am doi copii și vine cineva și îmi spune nu le da de mâncare la ai tăi, dă-le la ai mei!”.
CS Dinamo și-a făcut grupe de copii. Ce să facem acum? Să dăm afară copiii din Dinamo ca să se antreneze ei? Dacă îmi dădeau mie acei copii sau echipa a doua, dacă scot mâine cinci fotbaliști, îi scot pentru Dinamo, nu pentru altcineva. Ei asta nu înțeleg! Noi nu i-am dat afară din CS Dinamo. S-au dat singuri afară”, a mai spus Dănuț Lupu în exclusivitate pentru FANATIK.
Citește și:
No Comment