Dănuț Lupu despre viitorul lui Dinamo: ”Va fi o nouă echipă”


Dănuț Lupu nu crede că societatea deținută de Pablo Cortacero, mai exact administrată de spaniol, că drept de vânzare nu are fără acordul lui Ionuț Negoiță, mai are viitor și consideră că mult mai bine s-ar porni de la 0.

Clubul Dinamo a fost preluat în vară de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca ibericii să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa se zbate să evite falimentul, problemele financiare fiind mult mai mari față de era „Negoiță”.

Elevii lui Gane se află pe locul 9 în Liga 1, cu 19 puncte obținute, după 17 meciuri jucate.

Dănuț Lupu, despre Dinamo: „Faci o echipă de la zero”
Fostul mijlocaș din „Ștefan cel Mare” susține că Dinamo ar trebui să înceapă de la zero. „Eu cred că peste trei ani, când va fi gata stadionul, va fi o nouă echipă Dinamo. Cu toate că o să-mi pun iar suporterii în cap, eu cred că, mai degrabă, faci o echipă de la zero și în trei ani, când e gata stadionul, promovezi.

Așa ai o echipă care să aibă și palmares, și culori și tot, decât să te duci la infinit cu o formație care nu are nimic”, a declarat Dănuț Lupu, la ProSport Live.

Citește și:

Cum l-a dus de nas Cortacero pe un dinamovist: s-a jurat pe copiii lui că-i dă banii!

Previous Dinamoviștii, protest inovativ: ”Românii nu se vor mai atinge de lucrurile care vin din Spania”
Next Cornel Dinu: ”Umbla după Șerdean prin Alba Iulia să-și recupereze banii”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *