Danciu, poză care l-ar putea pune pe gânduri pe Rednic


Ionel Dănciulescu a fost astăzi unul dintre cei ce au participat la meciul de old-boys dintre Dinamo și Steaua, scor 3-3, care s-a disputat la Voluntari cu ocazia galei ”Ioan Andone”. Directorul sportiv al roș-albilor a intrat în teren în partea secundă, jucând în atac alături de Marian Ivan, într-o parte secundă în care a strălucit Florin Cernat.

La dineul organizat după meciul propriu zis, o reunire a actorilor marilor derby-uri, dar și un prilej pentru a face acte caritabile pentru trei familii, Danciu-gol s-a fotografiat alături de Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo de la acel meci. Și mesajul a fost clar, atât pe Instagram, cât și pe Instastory: ”Doar Mircea Lucescu”. Printre alții, Zenke și Sorescu i-au apreciat fotografia. Aceasta în condițiile în care marele absent de la meci și de la petrecere a fost tocmai Mircea Rednic! Ioan Andone a încercat sâmbătă, la amicalul de la Tunari, să-l convingă pe Rednic să vină la partida de old-boys, însă tehnicianul ”câinilor” a refuzat elegant, tocmai pentru a nu-l incomoda pe fostul său antrenor.

Citește și:

De ce se plâng străinii aduși de Rednic. Situație care dă bătăi de cap

-->
Previous Ce probleme are Salomao la arabi. Detalii din casă
Next De ce se plâng străinii aduși de Rednic. Situație care dă bătăi de cap

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *