VIDEO Dan Nistor nu și-a menajat colegii: ”E normal să ne strige adversarii B-ul”


Dan Nistor a făcut o radiografie sinceră despre situația actuală de la Dinamo și a explicat care este cea mai mare problemă la echipă.

”Ținând cont că avem un antrenor nou principal pe bancă, nu înțeleg ce se întâmplă cu noi, am făcut niște exerciții tactice zilele trecute, am stat foarte mult timp pe teren să lucrăm fazele fixe, dânsul ne-a arătat exact, iar noi am luat gol din faze fixe.

Ce poate să ne mai zică dânsul, ce poate să mai facă Florin Prunea, ce poate să mai facă Bogdan Bălănescu, ce poate să mai facă Ionel Dănciulescu, ce mai poate să mai facă Ionuț Negoiță, dacă antrenorul îți spune ai grijă la faze fixe și tu faci asemenea greșeli cred că nu mai e nimic de zis.

Nu este rușinos, este o seară neagră pentru noi, o pată în istoria lui Dinamo din nou, o nou promovată să te bată. Iar părerea mea este că scorul este mincinos. Trebuia să fie mult mai mare pentru adversarul nostru.

Clasamentul este adevărat. La felul cum ne prezentăm și cum jucăm, locul nostru acesta este.

Unde am fost eu în vestiar? Acum am fost pentru prima dată în primul 18, până acum nu am fost. Am fost alături de băieți cu sufletul, cu inima, de azi am început să fiu lângă ei pe teren, de acum încolo sper să pot să ajut mai mult și sperăm să nu mai trecem prin rușinea de acum și de etapele trecute.

Eu nu mă gândesc la retrogradare. Au tot dreptul să scandeze fanii adverși ”B-ul”, nu poți să comentezi când ești pe acest loc. Trebuie să ții capul jos și să ții ciocul mic.

Pentru suporteri am un mesaj: ” vă spun din tot sufletul că sunteți niște oameni minunați și o să vă respect toată viața mea.”

E normal să ne înjure când suntem pe ultimul loc. Dacă eram pe primul ne pupau. Cum să ne pupe acum?

Probabil mulți dintre ei n-au jucat cu atâția oameni în tribună, dar eu sper ca să nu fie asta cauza jocului nostru”, a declarat Dan Nistor.

-->
Previous Viorel Moldovan îl învață pe Negoiță: ”Faceți o greșeală”
Next Prunea îl critică pentru prima dată pe Negoiță: ”Trebuia”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *