Dan Nistor le-a spus suporterilor când să se aștepte la rezultate


Dinamo începe duminică noul sezon, unul care va fi plin de surprize. Având în vedere declarațiile jucătorilor care nu coincid aproape niciodată cu ale șefilor în privința obiectivelor pe care să le aibă echipa în noua stagiune. Prima etapă opune pe FC Voluntari formației din Ștefan cel Mare, după care urmează derby-ul cu FCSB, în primele cinci runde mai fiind prevăzute partide dificile cu Viitorul și cu CFR Cluj.

Decar și căpitan al echipei, Dan Nistor, a ținut să le transmită un mesaj clar suporterilor care vor avea așteptări de la el și colegii săi. „Cred că valoarea echipei nu o vom vedea după primele două meciuri. Cred că după 8-9 etape aș putea să vă spun mai multe”, a spus Dan Nistor, după prezentarea noului echipament. După parcursul sinusoidal din sezonul precedent ce s-a lăsat cu play-out, să sperăm că după termenul stabilit de Nistor, Dinamo va avea motive de speranță și de performanțe.

Previous Semnalul transmis de Florin Bratu conducerii lui Dinamo
Next Voluntariul măcinat de scandaluri! Antrenorul amenință cu plecarea, jucătorii cu revolta

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *