Cum se va schimba Dinamo din vară. Modificare URIAȘĂ ce se va vedea peste tot


Dinamo are un 2019 de tranziție. Ce-a fost în 2018, dar ce va fi acum! Și poate că din vară va începe sezonul marii revenirii a ”câinilor”, când se vor lupta pentru campionat, așa cum vor Mircea Rednic și jucătorii săi. Indiferent de situație, vor fi schimbări majore la clubul roș-albilor.

Nu doar cea care s-a produs deja, Bogdan Bălănescu în locul lui Alexandru David în fruntea staff-ului administrativ. Așa cum a anunțat Gazeta Sporturilor, Dinamo va trece printr-o schimbare majoră în ceea ce privește parteneriatul cu sponsorul principal, Orange, alături de care a fost în ultimii 12 ani. Un nume important pe piața globală de telecomunicații, Orange nu mai vrea să investească în fotbalul românesc la nivel de club. A fost alături de Dinamo din 2007, imediat după ce ”câinii” au sărbătorit ultimul trofeu de campioană din palmares. Și situația nu ține de Nicolae Badea, care și-a păstrat acțiuni la franciza din România. Afacerea dintre Orange și Dinamo s-a desfășurat în ultimii ani, chiar dacă au existat animozități între Badea și Ionuț Negoiță.

În schimb, pe partea frontală a tricourilor roș-albilor ar putea apărea Unibet, unul dintre sponsorii secundari din acest moment al clubului. Sunt discuții în acest sens, încă nu s-au finalizat, ne-au transmis sursele noastre. Unibet, care are relații și cu PSG, și cu Aston Villa, și care a semnat un contract major cu prima ligă din Suedia, ia în calcul să ajungă sponsorul principal al ”câinilor”. Printre alții, Ionel Dănciulescu face reclamă acestei companii în România. Momentan, firma investește 200.000 de euro la Dinamo, dar suma s-ar putea dubla.

Citește și:

Ce se întâmplă cu Rachid Ait-Atmane, care a dispărut din echipă

-->
Previous EXCLUSIV Două apariții noi la antrenamentul ”câinilor”
Next Ce se întâmplă cu Rachid Ait-Atmane, care a dispărut din echipă

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *