Cum a pierdut Dinamo un jucător cotat la 1 milion de EURO


Șefii lui Dinamo se miră că sunt acum în play-out, deși propria strategie deficitară i-a făcut să ajungă aici. Culmea, aproape toți fotbaliștii refuzați sau care au fost vânduți în ultimul timp de la Dinamo au confirmat la noile lor echipe. Unul dintre ei este și Eric de Oliveira, care a înscris pentru viitorul 7 goluri și a dat 6 pase decisive și în această iarnă a fost vândut în Qatar, la Al Markhiya, unde câștigă 25.000 de euro lunar. Iar acum este cotat la 1 milion de euro și îi înțeapă pe dinamoviști.

”Ciudat, pentru că, din păcate pentru fotbalul românesc, nu e un lucru bun. În play-off cât mai multe echipe mari ar fi fost mai bine pentru noi, jucătorii. Poate acum Dinamo o să aibă minte şi o să facă o echipă mai bună la anul”, a spus Eric de Oliveira pentru Telekom Sport.

DE CE NU A AJUNS ERIC DE OLIVEIRA ÎN ȘTEFAN CEL MARE

”Eric, îmi place de tine, te apreciez, să vorbesc cu antrenorul’. Apoi mi-a zis, ‘Eric, te place antrenorul, trebuie să vorbesc cu domnul Negoiţă şi cu Mutu’. Şi i-am zis că nu pot să stau după voi, dar mi-aş dori să ajung la voi. După câteva zile, mă sună Mutu şi mă întreabă ‘care este situaţia ta?’ I-am zis că vreau performanţă şi las din bani. Şi m-a întrebat ‘cât vrei?’ Eu i-am zis ‘spune cât vrei să dai şi eu spun dacă sunt de acord’. Eu nu vreau să mă simt prost că îţi cer bani.

Şi mi-a spus Mutu: ‘mie îmi place foarte mult de tine, eşti talentat, dar să ştii că noi negociem cu alţii’. Şi i-am zis: ‘şi atunci de ce m-ai mai sunat? Eu nu stau după voi, nu mă rog de voi. Dorinţa de a ajunge la o echipă mare cum este Dinamo există, dar dacă nu se poate, strângem mâna şi la revedere!'”, a spus Eric în vară.

Citește și:

EXCLUSIV Bun de națională, accidentat la Dinamo. Cine sunt dinamoviștii convocați la naționale

 

-->
Previous EXCLUSIV Bun de națională, accidentat la Dinamo. Cine sunt dinamoviștii convocați la naționale
Next Aici e PLAY-OFF-UL lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *