Cum l-au caracterizat foștii elevi pe Claudiu Niculescu. Ce spune Grozav


Claudiu Niculescu a fost instalat luni ca antrenor a lui Dinamo și este înaintea unui meci foarte important, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, care sunt pe locul 4 în Liga 1 în acest moment. Gazeta Sporturilor a sunat mai mulți fotbaliști pe care i-a rugat să-i facă portretul noului tehnician al ”câinilor”.

Gicu Grozav, au lucrat împreună la U Cluj:

„E genul care dă energie pozitivă, i se potrivește stilul calm, fără să fie un leu pe margine. Fiindcă sunt și antrenori vulcanici, cum e Contra, de exemplu, care dă și el energie, într-un alt fel. Ține de caracterul fiecăruia. Până la urmă, nu cum vorbești e cel mai important, ci cum îl respecți pe om și la fel pe tine, ca sportiv, prin ceea ce faci pe teren. Aprecia libertatea individului în cadrul grupului, însă nu tolera indisciplina sub nicio formă”

Adrian Cristea, au fost jucător la U Cluj:

”Are acel «ceva» care-l face special. I-am fost și coleg, apoi elev, însă am delimitat mereu situațiile. Te trata la fel, corect, și pe tine, care i-ai fost coleg de mai mulți ani, și pe altul, de-abia ieșit de la juniori.”

Gabriel Deac, Voluntari:

„Se ocupă tactic și de cei din atac, și de cei din apărare. Nu punea accent doar pe o fază. Era ușor maniac cu tactica. Voia atitudine, atât la antrenamente, cât și la meciuri. Nu l-am auzit înjurând niciodată. Nici la meciuri, nici în afara lor. Dacă s-a ratat vreo ocazie, poate să înjure mingea, adică faza, dar nu omul, pe tine personal. Ține grupul strâns. E un bun pedagog. Te ceartă foarte puțin, dar reții ce-ți zice de bine. Foarte bun motivator! Mi-aduc aminte primul lui meci la Voluntari, n-o să uit niciodată în viață. Am luat cartonaș roșu la 1-0 pentru Voluntari, s-a terminat 3-0. În vestiar, când a venit la mine, nu știam pe unde să scot cămașa. M-a luat deoparte. «Nu sunt supărat pe tine, dar fii mai atent pe viitor. Uite cum ai fi putut proceda, așa, așa». M-a câștigat pe viață cu ce mi-a zis.

Aș spune că a fost mereu neașteptat de apropiat de noi. Nu stă să te urmărească, nu te ține din scurt, nu se bagă în viața ta personală, însă nu permite ieșirile în decor. Nu tolerează indisciplina, dar nici n-a avut parte de situații extreme. A fost o situație când i-a răspuns cineva urât după o fază, iar el ne-a strâns și ne-a zis: „Orice, dar să nu-mi întoarceți vorba vreodată!”. Pe genul: „Frate, frate, numai să nu întinzi coarda cu mine!”.

Laurențiu Marinescu, au lucrat împreună și la Cluj, și la Voluntari:

„Pregătește ambele faze, nu e axat doar să nu ia gol sau să dea un gol mai mult ca adversarul. Nu e nici fricos, nici cel mai ofensiv tehnician. Caută mereu constanța și echilibrul. Nu face diferențe între fotbaliști. Își dorește să aibă atmosferă frumoasă în lot și încearcă să creeze o astfel de atmosferă. Îmi place la el că știe să te miște. Are vorbele la el! Când e glumă, are niște poante tari, când e de muncă, știe să se impună. Nu e cârpă! OK, nu obligă omul să-i spună într-un fel anume, dar impune respect. Calculat, știe ce vrea, ce poate, ce să ceară de la fiecare fotbalist.

Roberto Ayza, au lucrat împreună la Mioveni:

„Nu ne-a luat niciodată de sus, să ne spună ce mare fotbalist a fost el, ce mici suntem noi pe lângă el. Știa să glumească, să alunge tristețea, să te facă să muști din adversar.”

Citește și:

ACUZAȚII GRAVE Ce s-ar fi întâmplat la transferul lui May Mahlangu la Ludogorets

-->
Previous Fanii pot face un prim TRANSFER la Dinamo
Next Țeapă oferită de Ana Maria Prodan. Cum l-a păcălit pe Negoiță

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *