Cum este relația dintre Mircea Rednic și conducere


Mircea rednic despre Mureșan
Mircea Rednic are parte de susținerea conducerii dinamoviste. Acesta a primit mână liberă de la Iuliu Mureșan în ceea ce privește transferul jucătorilor.

Mircea Rednic a adus mai mulți fotbaliști după ce a revenit la Dinamo și chiar a anunțat deja că vrea să renunțe la serviciile lui Constantin Nica, jucător care nu a evoluat deloc de când a semnat contractul. Iuliu Mureșan îl susține pe antrenor și spune că a mers pe mâna sa când a fost de acord cu fotbaliștii ceruți de „Puriu”.

Oficialul dinamovist a aplaudat venirea atacantului Tomas Vestenicky, despre care spune că a lăsat o impresie plăcută în timpul ședințelor de pregătire.

„Am mare încredere în grup și în cum lucrează Mircea Rednic. Suntem Dinamo, spiritul lui Dinamo există și se va vedea acest lucru în meciurile viitoare. Eu cu Gaz Metan zic că am fost la timona jocului, dar am luat gol din două execuții fantastice.

Am primit referințe de la Sergiu Hanca (n.r. despre Vestenicky). Am văzut că se mișcă destul de bine la antrenament, nu se observă ca la alți jucători acea pauză făcută din mai. El fizic e mai bine. Orice jucător care vine liber are nevoie de o lună, o lună jumătate de pregătire. Există risc de accidentare. Rednic are ochiul mai bun decât al meu, îi dau credit total”, a declarat Mircea Rednic pentru Pro X.

Citește și:

Dan Petrescu, despre o posibilă demitere: ”În fotbal e posibil orice”

-->
Previous Iuliu Mureșan anunță încă doi jucători la Dinamo
Next Ionuț Badea are încredere totală în Rednic

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.