Cum au primit fotbaliștii vestea că Rednic e demis: ”Am crezut că-i glumă”


Dinamo trece din nou prin momente foarte grele. Eugen Neagoe va avea o misiune foarte dificilă în această vară. Trebuie să găsească repede jucători și să-i omogenizeze pentru a încerca un campionat mai bun decât cel precedent. Fotbaliștii însă sunt total bulversați de plecarea lui Mircea Rednic.

”Din păcate, la Dinamo nu trecem printr-o perioadă atât de bună. Am terminat campionatul pe locul 9. S-au făcut schimbări la nivel de conducere, s-a schimbat şi antrenorul. Îmi pare rău pentru nea Mircea, pentru că mă ajuta foarte mult. Am crescut foarte mult lângă el, dar sperăm din tot sufletul să fie bine, mai ales că avem obiective îndrăzneţe. Am fost foarte surprins de plecarea lui Mircea Rednic, prima dată am crezut că este o glumă.

Acum vom vedea ce jucători vor veni, avem nevoie de jucători, pentru că ne lipsesc nişte jucători de valoare. Trebuie să formăm prima dată o echipă în cel mai scurt timp, pentru că nu ne mai aşteaptă nimeni, suporterii sunt nerăbdători cu noi. Sper din tot sufletul să nu mai facem greşelile pe care le-am făcut anul trecut. Dacă vom câştiga câteva meciuri cred că îi vom aduce pe suporteri alături de noi şi sper să iei şi ţinem alături de noi pentru că avem nevoie de ei”, a declarat Ricardo Grigore.

Citește și:

Al doilea jucător care pleacă de la Dinamo. Clubul i-a reziliat astăzi contractul

-->
Previous Al doilea jucător care pleacă de la Dinamo. Clubul i-a reziliat astăzi contractul
Next Ce spune Nedelcearu despre situația de la Dinamo. Mesaj pentru Grigore

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *