Cum a vrut să se revanșeze un fost dinamovist după ce a cântat o melodie dedicată rivalilor


Dinamo n-a mai câștigat un titlu din 2007, iar de atunci a tot încercat diverse formule și a avut diverși jucători, mai mult sau mai puțin valoroși, mai mult sau mai puțin concentrați pe viața de zi, sportivă. În luna noiembrie 2008, câțiva fotbaliști, Cristi Pulhac, Gabriel Torje și Adrian Ropotan, au fost filmați la un party în care cântau o manea de la acea vreme, ”Steaua e numai una”, dedicată rivalilor.

A fost un scandal-monstru care a urmat, iar Pulhac a povestit pentru Pro Sport ce s-a întâmplat și cum a încercat să-și repare eroarea, uriașă. ”Îmi pare rău de ce s-a întâmplat atunci, cu maneaua. Nu avea nimeni nicio vină, eram în casă, nu am ieşit în oraş. Eram tineri. Am băut şi noi un şpriţ. S-au ascultat toate genurile de muzică şi toate imnurile. N-ai cum să spui că imnul Rapidului nu-ţi place, e un cântec frumos. Şi al Craiovei e frumos”, a declarat Cristi Pulhac.

„Mi s-au tăiat picioarele, îmi suna telefonul până am rămas fără baterie. Am răspuns la persoanele din club, impresarilor. Toţi am fost afectaţi în momentul acela. Orice greşeală se poate repara, eu am încercat să o repar pe teren. Nu m-am declarat niciodată stelist, nu eram cal troian. Zici că eram la revoluţie în Ştefan cel Mare, era plină toată strada de suporteri, dar până la urmă s-a discutat cu ei. Cei din conducere le-au spus că suntem tineri, că mai meritam o şansă”, a mai spus fundașul stânga campion cu roș-albii în 2007, fotbalist ce-a jucat 9 ani în Ștefan cel Mare.

Citește și:

Pe cine a luat Dinamo! Caracterizare SPECIALĂ făcută lui Reda Jaadi de foștii coechipieri

-->
Previous Pe cine a luat Dinamo! Caracterizare SPECIALĂ făcută lui Reda Jaadi de foștii coechipieri
Next Loți Boloni, acuze incredibile la adresa lui Dinamo

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *