Culisele de la Dinamo în era spaniolă care-i va pune pe gânduri pe fani


Dinamo a trecut într-o altă eră, dar oamenii care-au dus echipa la retrogradare sunt în continuare păstrați, ascultați și cu mare influență în club.

Bogdan Bălănescu nu a participat ieri la conferința de presă de prezentare a lui Pablo Cortacero și Cosmin Contra, a venit la Săftica după ce aceasta s-a încheiat pentru a vorbi cu noul acționar majoritar. În schimb, omul lui Bălănescu, cunoscut că a fost păstrat în tot acest timp la Dinamo că juca fotbal cu Negoiță, chiar dacă niciodată nu a avut vreun merit din postura sa de ȘEF al scouterilor la Dinamo, ci s-a remarcat prin faptul că a contribuit acum un an la demiterea lui Mircea Rednic de la Dinamo și nu numai a lui, a stat lângă Rufo Collado în zona fotbaliștilor de LEGENDĂ a lui Dinamo.

Practic, Marius Iorga i-a făcut marcaj strâns lui Rufo Collado, a fost șoferul acestuia până să preia clubul și omul bun la toate numai ca să nu-și piardă influența în club!

În această seară Marius Iorga a fost filmat în mai multe rânduri în dreapta lui Pablo Cortacero, în timp ce Bogdan Bălănescu a stat puțin mai retras. Iorga este întrebat și participă activ în campania de transferuri a lui Dinamo.

Citește și:

Dinamo aduce mâine un jucător de La Liga

Previous Cosmin Contra: ”Vor dispărea mulți dintre ei”
Next Dinamo aduce mâine un jucător de La Liga

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *