Cu cine VREA să atace Bratu Botoșaniul. Ce SURPRIZE îi așteaptă pe ”câini”


Dinamo joacă diseară la Botoșani în play-out-ul Ligii 1, iar Florin Bratu caută a doua victorie din cariera sa de antrenor după 3-0 etapa trecută cu Gaz Metan Mediaș. ”Câinii” au ajuns de ieri în nordul Moldovei, iar cel mai mult se tem de gazonul care va fi la meci. Teren care a fost execrabil marțea trecută la meciul Botoșaniului de Cupă contra Iașiului nu se prezintă nici acum în condiții bune. Iar la ora partidei se anunță ninsoare și -1, chiar -2 grade Celsius!
Florin Bratu i-a deplasat în Moldova și pe Maric, și pe Hanca, ultimii doi fiind absenți la partida cu medieșenii din cauza medicale. În schimb, Nemec și Palic sunt în continuare indisponibili, abia după acest meci ar putea reveni în echipa ”câinilor”, la întâlnirea cu Juventus Colentina.
Astfel, ”Mitraliera” ar putea începe peste câteva ore în formula Penedo – Romera, M. Popescu, Katsikas, Olteanu – Mahlangu, Nistor – Torje, Pesic, Salomao – D. Popa. În sezonul regulat, Dinamo a obținut doar un punct cu Botoșaniul, pierzând pe Național Arena și scoțând o remiză în Moldova.

-->
Previous Lupescu, alături de Chivu, Dorinel Munteanu și fostul director sportiv al lui Dinamo. Cum l-a atacat pe Burleanu
Next Ce-a pierdut Dinamo! Apreciat în afara țării și chemat la ”națională”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *