Cu ce compară Dusan Uhrin situația de la Dinamo: ”Vedeți unde este acum acea echipă”


Dusan Uhrin a comentat pe larg aseară în conferința de presă problemele financiare de la Dinamo și a comparat situația cu cea de la Slavia Praga de acum câțiva ani.

”Ricardo Grigore a înscris un eurogol. E normal ca el să nu fie cu moralul ridicat, pentru că avem 31 de jucători, este foarte greu de făcut primul 11 și de asemenea, avem alți jucători care așteaptă o posibilitate de a juca.

Suntem Dinamo, nu ne putem concentra doar pe unul sau doi jucători, noi trebuie să jucăm bine și este foarte, foarte dificil pentru eu vreau mereu să câștig și încerc să pun mereu jucătorii în formă.

Mai avem încă două meciuri dificile, să luăm puncte și trebuie să facem o figură frumoasă pentru că altfel nu am reușit nimic.

Am fost de multe ori în această situație de acum (n.r. cu anunțul lui Negoiță că vrea să vândă Dinamo), chiar nu-mi pasă, mă concentrez pe job-ul meu și îi împing de la spate pe jucători să facă același lucru.

Dinamo este un club cu o istorie impresionantă, la fel am pățit și la Slavia Praga, iar acum vezi și tu unde este Slavia Praga. Eram acolo când aveau probleme, aproape că ajuseseră în faliment, așa că nu mă concentrez pe asta. Ascult ce se spune, dar atât. De asemenea, aceste lucruri n-ar trebui să-i îngrijoreze pe jucători pentru că dacă ei joacă bine, își vor găsi imediat echipe. Dar eu nu cred că Dinamo va avea probleme mari. Chiar nu cred”, a declarat Dusan Uhrin.

Citește și:

Gigi Becali știe ce are de gând Negoiță: ”E șmecher”

Previous Gigi Becali știe ce are de gând Negoiță: ”E șmecher”
Next Vrea la Dinamo: ”Vin și eu cu Cataramă și Badea și bag bani”

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *